Cazul “Adoram Arad si Catch the Fire”(4)

Continuare de aici.

Se pare ca “am vorbit profetic“. Cei de la Adoram incep deja sa culeaga roadele “drumului crucii” de vineri. Astazi de Inviere, la serviciul de seara, chiar unul dintre pastori a recunoscut ca a vorbit cu multi oameni in timpul evenimentului “Drumul Crucii”. Ce le-a spus acestora nu stim. Apoi i-a pus sa se ridice pe cei care au venit pentru prima oara la Adoram si nu au fost putini. Probabil multi dintre acestia au fost pescuiti vineri seara la “Drumul Crucii”. Inca de la inceputul programului de seara a fost mentionat din nou Bill Johnson atunci cand unul din membrii bisericii a fost intrebat care este cartea care l-a impresionat cel mai mult in ultimul timp, iar acesta a raspuns: “Gazduirea prezentei Lui”. Mesajul predicii in loc sa fie despre Inviere a fost defapt despre invataturile lui Bill Johnson. La sfarsit s-a proclamat vindecare peste boli si s-a incheiat cu un ţonţoroi general.

Astazi mai rostesc un “cuvant profetic”: in curand cei de la Adoram se vor da drept martiri si victime ale defaimarii. Nu multi inteleg planurile lor, dar probabil in urmatoarea perioada unii dintre ei isi vor deschide ochii. Vor trebui cumva sa se justifice in fata enoriasilor si sa-si justifice colaborarea cu cei de la “Catch the Fire”. Deasemenea vor trebui sa justifice si otrava pe care o raspandesc in mediul evanghelic din vestul tarii. Ma indoiesc ca isi vor recunoaste greselile si se vor departa de ereziile lui Bill Johnson, John Arnott, Randy Clark etc.(intr-un cuvant NAR). Multi ii vor urma orbeste considerandu-se deasemenea martirizati si defaimati “pentru Domnul”. Vor folosi chiar versetul: “Ferice va fi de voi cand, din pricina Mea, oamenii va vor ocari, va vor prigoni si vor spune tot felul de lucruri rele si neadevarate impotriva voastra!” (Matei 5:11)

Ma gandesc uneori ca poate am fost prea dur sau prea acid referitor la cei de la Adoram, dar dupa ce am vizionat si programul de dimineata mi-au trecut aceste ganduri. Am vazut acei copilasi nevinovati care au inceput programul si care habar nu au ca sunt spalati pe creier de la o varsta asa mica si au toate sansele de devina viitori bentlei, arnoti sau johnsoni. Poate macar un parinte al acestor copii vor citi aceste randuri si vor intelege la ce isi expun copiii.

Doamne ajuta!

Continuare aici.

One Comment

  1. Pingback: Lacrimile apostolului Pavel – o chemare la veghere | B a r z i l a i – e n – D a n

Leave a Reply