Studii Apocalipsa vol. III – cap. 30: Caderea Babilonului (Pastor Dragomir Stancu)

stancudragomir

30. CĂDEREA BABILONULUI

Apoc. 18 : 4 – 8; 20 – 24

4. Apoi am auzit din cer un alt glas care zicea: “Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei!

5. Pentru că păcatele ei s-au îngrămădit şi au ajuns până la cer; şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de nelegiuirile ei.

6. Răsplătiţi-i cum v-a răsplătit ea şi întoarceţi-i de două ori cât faptele ei. Turnaţi-i îndoit în potirul în care a amestecat ea!

7. Pe cât s-a glorificat pe sine însăşi şi s-a desfătat în risipă, pe atât daţi-i chin şi tânguire! Pentru că zice în inima ei: «Stau ca împărăteasă, nu sunt văduvă şi nu voi şti ce este tânguirea!»

8. Tocmai pentru aceea, într-o singură zi vor veni urgiile pentru ea: moartea, tânguirea şi foametea. Şi va fi arsă de tot în foc, pentru că Domnul Dumnezeu, care a judecat-o este tare.

20. «Bucură-te de ea, cerule! Bucuraţi-vă şi voi sfinţilor, apostolilor şi proorocilor! Pentru că Dumnezeu v-a făcut dreptate şi a judecat-o.»

21. Atunci un înger puternic a ridicat de jos o piatră ca o mare piatră de moară, a aruncat-o în mare şi a zis: Cu aşa repeziciune va fi aruncat Babilonul, cetatea cea mare şi nu v-a mai fi găsit!

22. Şi nu se va mai auzi în tine nici un sunet de harpe, nici cântece din instrumente, nici cântători din fluiere, nici suflători din trâmbiţe; nu se va mai găsi la tine nici un meşter în vreo meserie oarecare. Nu se va mai auzi în tine vuietul morii.

23. Lumina lămpii nu va mai lumina în tine şi nu se va mai auzi în tine glasul mirelui şi al miresei, pentru că negustorii tăi erau mai marii pământului, pentru că toate naţiunile au fost amăgite de vrăjitoria ta,

24. şi pentru că acolo a fost găsit sângele profeţilor şi al sfinţilor şi al tuturor celor au fost înjunghiaţi pe pământ.”

Aici avem un tablou sinistru: Căderea Romei sub numele de Babilon.

Acest text intitulat Căderea Babilonului, ne arată patru lucruri: prevenirea credincioşilor, motivele căderii Babilonului, asprimea judecăţii şi bucuria tuturor sfinţilor din cer şi de pe pământ.

I. PREVENIREA CREDINCIOŞlLOR

Ioan Teologul a scris: “Apoi am auzit din cer alt glas care zicea: «Ieşiţi din mijlocul ei (cetăţii Babilon), poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei!»” (v.4).

Comentatorul G.R. Beasley-Murray a opinat că glasul pe care l-a auzit vizionarul venind din cer era al unui înger care i-a mai vorbit în numele Domnului lsus, iar comentatorul R.H. Charles a susţinut că această voce a fost chiar a Mântuitorului /1/.

Martorii lui Iehova spun că Babilonul cel mare din care trebuie să iasă copiii lui Dumnezeu sunt toate confesiunile creştine afară de confesiunea lor /2/.

Alţi comentatori susţin că Babilonul cel mare din care trebuie să iasă Biserica este paplitatea şi că lucrul acesta s-a împlinit în mod special pe timpul reformei din Evul Mediu, când Dumnezeu l-a pus pe Martin Luther să sune din trâmbiţă în secolul al XVI-lea şi când o mare parte din credincioşi din Germania, Scandinavia, Anglia, Scoţia, Statele Unite ale Americii, Canada etc, au ieşit din Biserica Catolică. Din protestantism a izvorât epoca noastră modernă a Bibliei deschise, a libertăţii de conştiinţă. a Iibertăţii cuvântului, a educaţiei în masă şi a guvernării de către popor, prin popor şi pentru popor. Lui Luther îi datorăm binecuvântările civilizaţiei moderne mai mult ca oricărui alt om /3/.

lnterpreţii obiectivi şi documentari ne spun două lucruri cu privire la ieşirea celor credincioşi din Babilon: a) că Dumnezeu a facut acest îndemn poporului Său în tot timpul istoriei; b) şi că această ieşire înseamnă ca cei credincioşi să se ferească de idolatrie şi de tot felul de obiceiuri păcătoase ale popoarelor în mijlocul cărora trăiau /4/. Dumnezeu mai întâi i-a spus lui Avraam: “Ieşi din ţara ta, din rudenia ta şi din Casa tatălui tău, şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta” (Gen. 12:1).Dumnezeu i-a trimis pe îngeri ca să-i spună lui Lot să iasă din Sodoma, pentru că urma s-o nimicească împreună cu Gomora (Gen.19:12-22). Dumnezeu a zis lui Moise în legătură cu Core, Dotan şi Abiram: “Vorbeşta adunării şi spune-i: «Daţi-vă la o parte din preajma locuiniei lui Core, Dotan şi Abiram!» – … Moise a vorbit adunării şi a zis: «Depărtaţi-vă de corturile acestor oameni răi şi nu vă atingeţi de nimic din ce este al lor, ca să nu pieriţi odată cu pedepsirea lor pentru toate păcatele lor»” (Num.16:24,26).

Şi în mod special, Dumnezeu a prevenit pe israeliţi ca să iasă din Babilonul haldean. Proorocul Isaia a scris: “leşiţi din Babilon, fugiţi din mijlocul haldeilor! (48:20) şi “Plecaţi, plecaţi, ieşiţi din Babilon! Nu vă atingeţi de nimic necurat! leşiţi din mijlocul lui!” (Is.52:11). Proorocul Ieremia a zis: “Fugiţi din Babilon, ieşiţi din ţara haldeilor… ” (50:8,41-44). “Fugiţi din Babilon şi fiecare să-şi scape viaţa, ca nu cumva să pieriţi în pieirea lui” (ler.51:6). “Ieşiţi din mijlocul lui poporul Meu şi fiecare să-şi scape viaţa, scăpând de mânia aprinsă a Domnului” (ler.51:44). Şi Proorocul Zaharia a spus: “Scapă, Sioane, tu care locuieşti la fiica Babilonului!” (2:7).

Această avertizare a lui Dumnezeu făcută în Apocalipsa cu privire la ieşirea din Babilonul cel mare, se referă la Roma şi la marele său imperiu. Este de remarcat faptul că cel mai frecvent cuvânt pe care îl găsim în Noul Testament este grecescul hagios care înseamnă “separat “, “diferit de restul lumii” /5/. Apostolul Pavel a scris în epistola sa către romani: “Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă transformaţi, prin înnoirea minţii voastre” (12:2). Acelaşi apostol a scris corintenilor: “Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi. Căci ce legătură este între dreptate şi fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul? (15). Ce înţelegere poate fi între Cristos şi Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios? (16). Cum se împacă templul lui Dumnezeu cu idolii?... (17) De aceea: «Ieşiţi din mijlocul lor şi îndepărtaţi-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeţi de ce este necurat»” (2 Cor. 6:14-17).

Dumnezeu n-a zis creştinilor din Corint ca să părăsească oraşul, ci să se separe de temple idoleşti şi să difere de semenii lor care aveau deprinderi şi obiceiuri păcătoase. Edwin Robertson ne spune că Dumnezeu nu ne cere ca să ne retragem din lume, ci dimpotrivă să trăim în mijlocul ei în aşa fel încât să fie obligată să ne întrebe: “Ce te determină ca să te comporţi astfel, fiindcă tot ce faci tu diferă de felul nostru de a trăi?” Şi creştinul numai atunci poată să depună o mărturie despre Mântuitorul lui /6/.

Babilonul antic a fost un oraş idolatru, imoral şi mândru, de aceea Dumnezeu i-a hotărât pieirea. Numai că Roma, supranumită al doilea Babilon, I-a depăşit cu mult pe rimul, de aceea Cel Preaînalt i-a stabilit şi ei prăbuşirea. Acesta a fost motivul pentru care Dumnezeu a prevenit pe copiii Lui să nu se facă părtaşi la idolatria, imoralitatea şi aroganţa Romei, să n-aibă parte şi de pedeapsa ei.

Dar, textul acesta n-a fost valabil numai pentru Babilonul Romei, ci el are în vedere şi Babilonul cel mare al lumii. Mântuitorul ne-a învăţat în Evanghelii şi în Apocalipsa că în preajma revenirii Lui Diavolul va fi dezlegat: că demonii vor ieşi din fântâna Adâncului ca lăcustele ca să invadeze pământul; şi că credinţa în EI va dispare aproape în întregime. Atunci pământul întreg va deveni Babilonul cel mare. Este adevărat, că chiar şi atunci vor fi religii pe pământ şi încă cu multă pompă, dar fără credinţă în Cristos şi viaţă creştină.

În al doilea rând, textul citit ne arată

II. MOTIVELE CĂDERII BABILONULUI

Textul acesta scoate în evidenţă că Roma s-a făcut vinovată de patru păcate grave care s-au ridicat mult mai sus spre cer decât turnul Babel, de a venit trăznetul judecăţii lui Dumnezeu asupra ei /7/.

a) Primul motiv al căderii Romei a fost idolatria. loan Teologul a scris: “Pentru că păcatele ei s-au îngrămădit şi au ajuns până la cer; şi Dumnezeu Şi-a adus aminte.de nelegiuirile ei…(6) …«Turnaţi-i îndoit în potirul în care a amestecat ea!»” (v.5-6). Grecescul kerannymi înseamnă “băutură amestecată”, “esenţă”. Comentatorii R.H. Charles, W. Barclay şi J.F. Walvoord ne spun că aşa după cum Roma a îmbătat toate naţiunile cu esenţa vinului idolatriei tot aşa şi Dumnezeu îi va da să bea întreaga cupă a esenţei vinului mâniei Lui /8/.

b) AI doilea motiv al căderii Romei a fost imoralitatea. loan Teologul a scris:”…pentru că toate naţiunile au fost amăgite de vrăjitoria ta” (v.23). În textul grecesc scrie pentru cuvîntul pe care I-a tradus Cornilescu “vrăjitorie” pharmakeia care înseamnă “farmec”. Aceasta înseamnă că Roma a fermecat pe toţi locuitorii marelui imperiu cu păcatul imoralităţii /9/.

c) AI treilea motiv al căderii Romei a fostmartirajul. Ioan Teologul a scris: “pentru că acolo a fost găsit sângele profeţilor şi al sfinţilor şi al” (v.4). Roma a iniţiat persecuţia. Ea a învăţat şi pe alţii să persecute pe creştini. Şi ea aducea aproape pe toţi martirii din marele ei imperiu şi îi executa în modul cel mai crud pe arenele ei /10/. Acesta a fost motivul pentru care vizionarul a scris: “acolo a fost găsit sângele … sfinţilor şi al tuturor celor care au fost înjunghiaţi pe pământ”

d) Şi a patra cauză a căderii Romei a fost aroganţa. Vizionarul a scris: “Pe cât s-a glorificat pe sine însuşi şi s-a desfătat în risipă, pe atât daţi-i chin şi tânguire! Pentru că zice în inima ei:«Stau ca împărăteasă, nu sunt văduvă şi nu voi şti ce este tânguirea!»” (v.7).

Dumnezeu a descris lui Ioan Teologul, păcatul mândriei Romei pe fondul şi în termenii aceluiaşi păcat al Babilonului antic. Proorocul Isaia a scris despre Babilonul antic: “Tu ziceai: «În veci voi fi împărăteasă!» şi nu te-ai gândit, nici n-ai visat că lucrul acesta are să se sfârşească (8). Ascultă însă acum, tu cea dedată plăcerilor, care stai fără grijă şi zici în inima ta: «Eu şi numai eu, nu voi fi niciodată văduvă şi nu voi fi niciodată lipsită de copii!» (9). Şi totuşi aceste două lucruri ţi se vor întâmpla deodată, în aceea.şi zi: şi pierderea copiilor şi văduvia…(10)…Înţelepciunea şi ştiinţa ta te-au amăgit, de ziceai în inima ta: «Eu şi numai eu» (11). De aceea nenorocirea va veni peste tine, fără să-i vezi zorile” (Is.47:7-11).

În limba greacă există un cuvânt care defineşte păcatul mândriei ca cel mai mare păcat. Acesta este substantivul hybris care înseamnă “aroganţă izvorâtă din bogăţie, prosperitate şi succes”. Acest păcat distruge mai întâi în om simţul nevoii după Dumnezeu şi apoi îl umple de un sentiment de autoslăvire, de autosatisfacţie şi de siguranţă că este stăpân pe viitor /11/. Cuvântul hybris este redat de două ori în acest text în forma lui cea mai înaltă de “risipă”. Apoi, tot în acest pasaj, găsim şi cuvântul estrēniasen pe care Noul Testament îl foloseşte numai de două ori: odată în versetul 7 şi odată în versetul 9 /12/. D. Cornilescu a tradus acest cuvânt “desfătat” şi “desmierdat” în risipă. Expresia: “desfătat” sau “desmierdat în risipă” arată că Roma s-a făcut vinovată de păcatul aroganţei la superlativ. Apostolul Ioan a scris: “… zice în inima ei: «Stau ca împărăteasă, nu sunt văduvă şi nu voi şti ce este tânguirea!»”

Supremul păcat al Romei era aroganţa. Ea credea că era aşa de bogată, de puternică şi sigură pe sine încât putea să trăiască fără Dumnezeu. Numai că Dumnezeu ne învată aici că păcatul mândriei merge întotdeauna înaintea căderii şi că pedeapsa pentru aroganţă este înjosirea (Prov.16:18). Aceasta este soarta oricărui individ, oricărei cetăţi şi oricărei naţiuni care îşi clădeşte civilizaţia şi bunăstarea fară Dumnezeu!

În al treilea rând, acest text ne arată

III. ASPRIMEA JUDECĂŢII

Ioan Teologul L-a citat pe Dumnezeu spunând: “Răsplătiţi-i cum v-a răsplătit ea şi întoarceţi-i de două ori cât faptele ei. Turnaţi-i îndoit în potirul în care a amestecat ea! (7). Pe cât s- a glorificat pe sine însăşi şi s-a desfătat în risipă, pe atât daţi-i chin şi tânguire! Pentru că zice în inima ei: «Stau ca împărăteasă, nu sunt văduvă şi nu voi şti ce este tânguirea!» (8). Tocmai pentru aceea într-o singură zi vor veni pentru ea: moartea, tânguirea şi foametea. Şi va fi arsă de tot în foc, pentru că Domnul Dumnezeu, care a judecat-o este tare” (v.6-8).

Turnul păcatelor Romei de mult a ajuns la Dumnezeu. Acum însă a sosit ziua când Dumnezeu i-a cântărit faptele. Cuvântul apodidōmi din textul grecesc înseamnă “a plăti datoria îndoit” sau “a da înapoi dublu” /13/. În viaţa omului există o lege că ceea ce samănă, aceea va secera; şi că ceea ce el face, aceea îl va judeca. Mântuitorul a spus în Predica de pe munte: “Căci cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi; şi cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura” (Matei 7:2). În legea mozaică găsim scris: “…acela, pe care-l va osândi Dumnezeu trebuie să întoarcă îndoit aproapelui său” (Exod 22:9; 22:4,7).

După legea romană, nici un creştin n-a putut fi condamnat la moarte, înainte de a i se fi dat ocazia de a-şi mărturisi credinţa înaintea instanţei judecătoreşti (Luca 21:13). Martirii în acele momente de grea încercare nu stăteau numai în faţa unei instanţe omeneşti, ci şi înaintea tribunalului ceresc. Dar, nu numai ei erau puşi în acele momente înaintea curţii supreme din cer, ci şi judecătorii lor. Întrucât Roma uneltea la viaţa creştinilor şi îi executa prin metodele cele mai crude, Dumnezeu a cerut viaţa copiilor Lui din mâinile ei şi i-a dat pedeapsă dublă.

Psalmistul a scris în legătură cu Babilonul antic: “Ah! fiica Babilonului, sortită pustiirii, ferice de cine-ţi va întoarce la fel răul pe care ni l-ai făcut!” (137:8). Şi Proorocul Ieremia a spus tot cu privire la Babilon: “Chemaţi împotriva Babilonului pe arcaşi, voi toţi care încordaţi arcul! Tăbărâţi înjurul lui, ca nimeni să nu scape, răsplătiţi-i după faptele lui, faceţi-i întocmai cum a făcut şi el! Căci s-a semeţit împotriva Domnului!” (50:29).

Proorocul leremia a prezis căderea Babilonului antic în anul 593 înainte de Cristos (51:59-63), care profeţie s-a împlinit întocmai în anul 539 inainte de Cristos, după 54 de ani /14/.

Strabon, geograful grec a spus că pe timpul lui, Babilonul antic a fost şters de pe faţa pământului în aşa fel încât nimeni n-a putut să-i cunoască vatra decât prin săpături arheologice /15/.

Dumnezeu a spus Proorocului leremia: “Şi când vei isprăvi citirea cărţii acesteia, să legi de ea o piatră şi s-o arunci în Eufrat, (64) şi să zici: «Aşa va fi înnecat Babilonul şi nu se va mai ridica din nenorocirile pe care le voi aduce a upra lui; vor cădea sleiţi de puteri!»” (51:63-64).

Îngerul din textul nostru din Apocalipsa a folosit acelaşi simbolism pentru căderea Romei pe care I-a întrebuinţat Proorocul leremia pentru căderea Babilonului antic. Vizionarul a scris: “Atunci un înger puternic a ridicat de jos o piatră ca o piatră de moară, a aruncat-o în mare şi a zis: «Cu aşa repeziciune va fi aruncat Babilonul, cetatea cea mare şi nu va mai fi găsit!»” (v.21).

Această piatră pe care a aruncat-o îngerul în mare era o piatră mare de moară, pe care obişnuia în antichitate s-o învârtă un animal /16/.

Aruncarea acestei pietre mari în mare simbolizează două lucruri: a) surprinderea distrugerii Romei; şi b) prăbuşirea ei definitivă /17/. Nu există o nenororcire mai mare ca aceea, când omul se afundă într-un dezastru etern! Şi nu există o fericire mai mare ca atunci când el mai are încă o şansă a ridicării. Numai că şansa salvării pentru Roma s-a dus pentru totdeauna.

Dumnezeu a spus prin Proorocul Ezechiel despre căderea Tirului: “Voi face să înceteze astfel glasul cântecelor tale şi nu se va mai auzi sunetul arfelor tale” (26:13). Şi Dumnezeu a zis prin Proorocul leremia despre căderea Babilonului: “Voi face să înceteze între ei strigătele de bucurie şi strigătele de veselie, cântecele mirelui şi cântecele miresei, uruitul morii şi lumina lămpii” (25:10;7:34:16:9).

Dumnezeu a prezentat prin Ioan Teologul de şapte ori totala şi definitiva cădere a Romei pe fondul tablourilor din Vechiul Testament /18/ care descriu afundarea ei într-un dezastru veşnic /19/.

a) Primul tablou prin care Dumnezeu a arătat că Roma va dispare pentru totdeauna în ciuda puterii, bogăţiei şi gloriei ei a fost prin aruncarea unei pietre mari în mare de către un înger. Vizionarul a scris: “Atunci un înger puternic a ridicat de jos o piatră ca o mare piatră de moară, a aruncat-o n mare şi a zis: «cu aşa repeziciune va fi aruncat Babilonul…»” (v.21).

b) Al doilea tablou prin care Dumnezeu a prezentat totala şi definitiva cădere a Romei a fost înghiţirea pietrei celei mari de către mare pentru totdeauna. Îngerul a zis vizionarului: “Cu aşa repeziciune va fi aruncat Babilonul cetatea cea mare şi nu va mai fi găsit!” (v.21).

c) AI treilea tablou prin care Dumnezeu a prezentat totala şi definitiva cădere a Romei a fost încetarea sunetelor tuturor lnstrumentelor muzicale. Cu harpe se cânta la ocazii vesele, cu fluiere sau flauturi se cânta la anumite sărbători şi la funeralii şi cu trâmbiţe se cânta la jocuri şi concerte /20/. Încetarea sunetelor tuturor instrumentelor muzicale de jale, de veselie şi tot felul de ocazii este simbolul amuţirii pentru totdeauna a locuitorilor capitalei imperiale /21/. Vizionarul a scris: “Şi nu se va mai auzi în tine nici sunet de harpe, nici cântece din instrumente, nici cântători din fluiere, nici suflători din trâmbiţe” (v.22). Dar nu numai în Babilonul haldeu şi în cel romana încetat orice muzică, ci şi în Babilonul cel mare al lumii va amuţii muzica rock, toate studiourile şi toţi artiştii pentru veci de veci.

d) Al patrulea tablou prin care Dumnezeu a prezentat totala şi definitiva cădere a Romei a fost încetarea oricărui zgomot. Ciocanul fierarului nu se va mai auzi niciodată lovind fierul şi nici ferezul tâmplarului nu se va mai auzi tăind lemnul /22/. Vizionarul a scris: “… nu se va mai găsi la tine nici un meşter în vreo meserie oarecare” (v.22).

e) AI cincilea tablou prin care Dumnezeu a prezentat totala şi definitiva cădere a Romei a fost încetarea uruitului morii. În capitala marelui imperiu nu se va mai auzi uruitul morii, ceea ce a însemnat că pentru ea grâul a încetat să mai crească /23/. Vizionarul a scris:”… Nu se va mai auzi la tine vuietul morii” (v.22).

f) AI şaselea tablou prin care Dumnezeu a prezentat totala şi definitiva cădere a Romei a fost acoperirea ei cu întuneric, când niciodată pe străzile şi în casele ei nu va mai licării lumina. Vizionarul a scris: “Lumina lămpii nu va mai lumina în tine” (v.23).

g) Şi al şaptelea tablou prin care Dumnezeu a. prezentat totala şi definitiva prăbuşire a Cetăţii Eterne a fost încetarea procreării. Ioan Teologul a scris: “… şi nu se va mai auzi în tine glasul mirelui şi al miresei” (v.23).

Şi în al patrulea rând, textul nostru ne arată

IV. BUCURIA TUTUROR SFINŢILOR DlN CER ŞI DE PE PĂMÂNT

loan Teologul a scris: “Bucură-te de ea cerule! Bucuraţi-vă şi voi sfinţilor, apostolilor şi profeţilor! Pentru că Dumnezeu v-a făcut dreptate şi a judecat-o” (v.20).

Bocetul întreit: al împăraţilor, al negustorilor şi al corăbierilor din cauza căderii Romei, a fost urmat de o mare bucurie din partea tuturor sfinţilor din cer şi de pe pământ.

Aici ni se pare că suntem departe de învăţătura Mântuitorului cu privire la iertarea vrăjmaşilor şi de faptul de a ne ruga pentru ei.

Când marelui preşedinte al Statelor Unite ale Americii, Abraham Lincoln, i s-a spus că are dreptul să-şi nimicească vrăjmaşii, el a răspuns: “Eu n-am voie să-mi distrug vrăjmaşii decât să mi-i câştig ca prieteni” /24/. Un creştin n-are voie să-şi nimicească vrăjmaşii decât, aducându-i la Cristos, să-i transforme în fraţi şi în copii ai lui Dumnezeu prin puterea dragostei.

Dumnezeu a spus tuturor stinţilor din cer şi de pe pământ ca să se bucure. Adevăratul motiv al bucuriei tuturor sfinţilor din cer şi de pe pământ nu era pentru că Roma a căzut, ci fiindcă Dumnezeu a judecat-o şi a făcut dreptate celor credincioşi /25/. Aici nu este vorba despre un resentiment al creştinilor împotriva prigonitorilor, ci despre devoţiunea lor faţă de sfinţenia şi dreptatea lui Dumnezeu, care aşteptau cu mare nerăbdare ca EI să pună odată capăt răului şi ei să scape de suferinţă /26/.

Dacă Roma a dorit să-şi vadă viciul, aroganţa şi cruzimea la rang de cinste, sacrificând milioane de vieţi creştine, atunci şi Dumnezeu în atotsfinţenia, atotdragostea şi atotdreptatea Sa a trebuit ca s-o judece aspru şi să apere cauza sfinţilor lui de pe pământ!

Dumnezeu n-a putut să rabde nici chiar în lumea Vechiului Testament când sfinţenia şi dreptatea Lui au fost călcate în picioare. Proorocul leremia a scris în legătură cu Babilonul antic: “Cerurile şi pământul cu tot ce cuprind ele vor striga de bucurie asupra Babilonului, căci pustiitorii se vor arunca de la miază-noapte asupra lui, zice Domnul” (51:48). Cu atât mai mult Dumnezeu S-a aprins de mânie împotriva Romei când I-a pângărit sfinţenia realizată prin sângele Fiului Său şi a martirizat milioane de sfinţi! Dar mânia lui Dumnezeu Se va aprinde cel mai tare împotriva aşa zisei “lumi creştine” care va deveni al treilea Babilon şi o va judeca cel mai aspru pentru că atât mai mult ea îi va călca în picioare sfinţenia şi va pângării sângele preaiubitului Său Fiu după două mii de ani de har şi de predicare a Evangheliei!

1.  Morris, L., The Book of Revelation, p.209.
2.  Apocalipsul – grandiosul său apogeu este aproape, p. 267.
3.  Halley, H.H., Manual Biblic, p. 733.
4.  Barclay, W., The Revelation of John, Vol. II, pp. 151-152.
Seiss, A.J., The Apcalypse, p. 408.
Alford,H., The Greek New Testament, Vol. IV, p. 7l5.
Hendriksen, W., More than Conquerors, p. 174.
Beasley-Murray, G.R., The Book of Revelation, p. 265.
5.  Barclay, W., The Revelation of John, Vol. II, p. 152.
6.  Op. cit.
7.  Walvoord, J.F., The Revelation of Jesus Christ, p. 260.
8.  Charles, R.H., A Critcal and – exegetical Commentary on the Revelation of St. John, VoI.II, p.96.
BarcIay, W., The Revelation of John, Vol. II, p. 167.
Walvoord, J.F., The Revelation of Jesus Christ, p. 261.
9.   Alexander, H.J., Apocalipsa, veset cu verset, p. 336.
10. Barclay, V., The Revelation of John, Vol. II, p. 167.
11.  Op. cit. p. 153.
Morris, L., The Book of Revelation, p. 211.
12. Op. cit.
13. Walvoord, J.F., The Revelation of Jesus Christ, p. 261.
14. Bruce, F.F., The International Bible Commentary, p.1622.
Wilcock, M., The Message of Revelation, p. 168.
15. Barclay, W., The Revelation.of John, Vol. II, p. 166.
16. Hendriksen, W., More than Conquerors, p. 177.
17. Barclay, W., The Revelation of John, Vol. II, p. 166.
Hendriksen, W., More than Conquerors, p. 177.
18. Op. cit.
Morris, L., The Book of Revelation, p. 217.
19. Beasley-Murray, G.R., The Book of Revelation, p. 269.
20. Barclay, W., The Revelation of John, Vol. II, p. 166.
21. Walvoord, J.F., The Revelation of Jesus Christ, p. 266.
22. Barclay, W., The Revelation of John, Vol. II, p. 166.
23. Op.cit. p.167.
24. Op. cit. p. 165.,
25. Morris,L., The Book of Revelation, p. 216.
26. Barclay, W., The Revelation of John, Vol. II, p. 165.

5 Comments

  1. Nu stiu cine-i pastorul Dragomir Stancu dar apreciez mult modul corect de prezentare a invataturii Bibliei despre Caderea Babilonului ( atat cel trecut cat si cel prezent si mai ales viitor ; atat Babilonul istoric al haldeilor cat si mai ales Babilonul spiritual , Imperiul roman istoric urmat apoi de asa zisa ” lume crestina” ) . Intrebarea de final a istoriei omenirii , intrebarea zilelor di urma , va fi : care este “Mireasa lui Cristos” si care este ” Curva Babilonului – tarfa Anticristului ” ??? Cum le deosebim ??? Ne invata Biblia cum deosebim spiritual o mireasa neprihanita si smerita de o curva plina de pacate si aroganta ??? La fel , cum il vom deosebi pe Isus Cristos ( Mirele Bisericii ) de incercarea satanica de copiere a Lui in vremurile din urma prin Anticrist ??? Pentru asta e important si de inteles ce inseamna in greaca veche (limba N.T) Anticristos ?

    • Din pacate astazi sunt la moda predicatorii tematici si nu cei care prezinta in mod expozitiv Cuvantul. Fratele Stancu imi spunea ca singurul mod corect de a predica nu este acela cand tu vorbesti din Cuvant ideile tale, ci atunci cand Cuvantul vorbeste prin tine. O sa mai public pe blog din studiile dansului. Sunt foarte bine documentate.

      • Adevarat , Paul ! Predica expozitiva este inlocuita cu predica tematica . Adevaratii evanghelisti , predicatori , invatatori biblici de altadata sunt inlocuiti de vorbitori motivationali “cretini … evanghelici” care vin cu “10 metode sa ….” , “5 pasi sa …” , “7 cai sa …” . Acestia de fapt tin discursuri motivationale sau fac sedinte de psihoterapie in jargon evanghelic . Miezul doctrinar al invataturii “noii lor spiritualitati” , foarte bine camuflate in limbaj evanghelic obisnuit , o constitue pseudoteoriile ” stiintifice ” ale psihologiei , teorii umaniste , seculare si chiar ( sau mai ales ! ) mistice / oculte preluate din New Age , Romano-Catolicism , Neo-Carismatism , Neo-Gnosticism .

        Cateva exemple din genul asta de vorbitori motivationali “crestin evanghelici” care nu folosesc predica expozitiva ci in general doar tematica sunt : Joyce Meyer , Joel Osteen , RICK WARREN , Rob Bell , Bill Johnson , etc.

Leave a Reply