Studii asupra Evangheliilor vol. IV – cap. 52: Persecutia urmasilor lui Cristos p1 (Pastor Dragomir Stancu)

stancudragomir

52. PERSECUŢIA URMAŞILOR LUI CRISTOS

I

Matei 10 : 16 – 22, 24 – 25, 34 – 39

16 Iată, Eu vă trimit ca pe nişte oi în mijlocul lupilor. Fiţi, dar, înţelepţi ca şerpii şi fără răutate ca porumbeii.

17 Păziţi-vă de oameni; căci vă vor da în judecata soboarelor şi vă vor bate în sinagogile lor.

18 Din cauza Mea veţi fi duşi înaintea guvernatorilor şi înaintea împăraţilor, ca să slujiţi ca mărturie înaintea lor şi înaintea naţiunilor.

19 Dar, când vă vor da în mâna lor, să nu vă îngrijoraţi, gândindu-vă cum sau ce veţi spune; căci ce veţi avea de spus vă va fi dat chiar în ceasul acela,

20 fiindcă nu voi veţi vorbi, ci Duhul Tatălui vostru va vorbi în voi.

21 Fratele îl va da la moarte pe fratele său şi tatăl pe copilul lui; copiii se vor ridica împotriva părinţilor lor şi-i vor omorî.

22 Veţi fi urâţi de toţi din cauza Numelui Meu; dar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit.

……………………………………………………………………………………………………………….

24 Ucenicul nu este mai presus de învăţătorul său, nici sclavul mai presus de stăpânul său.

25 Ajunge ucenicului să fie ca învăţătorul lui şi sclavului să fie ca stăpânul lui. Dacă pe Stăpânul casei L-au numit Beelzebul, cu cât mai mult vor numi aşa pe cei din casa Lui?

……………………………………………………………………………………………………………….

34 Să nu credeţi că am venit s-aduc pacea pe pământ; n-am venit s-aduc pacea, ci sabia.

35 Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa şi pe noră de soacra sa.

36 Şi omul îi va avea de vrăjmaşi chiar pe cei din casa lui.

37 Cine iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; şi cine iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine.

38 Cine nu-şi ia crucea lui şi nu vine după Mine nu este vrednic de Mine.

39 Cine îşi va păstra viaţa, o va pierde; şi cine îşi va pierde viaţa pentru Mine, o va câştiga.

Din acest text vom ţine două studii pe aceeaşi temă Persecuţia urmaşilor lui Cristos. În primul studiu ne vom ocupa de două lucruri: de persecuţie şi de onestitatea Domnului Isus.

Să luăm mai întâi

I. PROBLEMA PERSECUŢIEI

Când am tratat studiul intitulat Evanghelia după Matei, (Vol.I,Stud.4) am văzut că una din cele patru caracteristici majore ale ei a fost că a adunat materialul cu privire la învăţătura Domnului Isus în nişte tematici mari şi că la-a împărţit într-un mod sistematic, chiar dacă Mântuitorul a rostit acest material în predicile Lui în diferite ocazii şi locuri. Capitolul zece, din care face parte pasajul citit este un asemenea caz.

Prevestirea persecuţiei şi târârea credincioşilor înaintea guvernatorilor şi a împăraţilor, ne arată că aici este vorba şi despre o altă misiune care a urmat să aibă loc în afara hotarelor Israelului. Acesta ne arată că Evanghelistul Matei a adunat toate referinţele Mântuitorului cu privire la persecuţie şi le-a pus laolaltă, atât pe unele pe care le-a spus în legătură cu misiunea din Galilea, cât şi pe altele pe care le-a zis mai târziu când I-a trimis pe apostoli să evanghelizeze toată lumea1.

Dar, există şi o altă explicaţie că, Evanghelistul Matei, nu numai că a adunat materialul din tot ce a spus Mântuitorul ucenicilor cu privire la persecuţie din cele două misiuni: din misiunea din Galilea şi din misiunea din lumea întreagă pe care au făcut-o apostolii după învierea Domnului Isus; şi că această explicaţie este că Fiul lui Dumnezeu a vorbit apostolilor despre persecuţia de care urmau să aibă parte în a doua lor misiune de evanghelizare a lumii, chiar înainte de a-i trimite în această misiune din Galilea.

Comentatorii ca: W.F. Arndt, F.W. Gringrich, V. Taylor, A.B. Bruce etc, ne spun că nu încape nici o îndoială că Mântuitorul, deşi Şi-a trimis ucenicii să misioneze numai în Galilea, El, totuşi i-a prevenit că se vor izbi chiar şi aici de unele dificultăţi. Numai că Fiul lui Dumnezeu I-a înştiinţat pe apostoli încă de pe acum că ei vor fi foarte persecutaţi în a doua lor misiune, când îi va trimite să evanghelizeze toată lumea 2.

Comentatorii A.B. Bruce şi F. Godet au explicat că această misiune a fost limitată chiar şi în Galilea numai la date şi cetăţi mai mici. Datorită acestui fapt, Evanghelistul Luca a făcut precizarea, scriind: “Ei au plecat şi au mers din sat în sat…” (9:6) Mântuitorul a interzis apostolilor să predice în cetăţi mai mari şi cu atât mai mult în Tiberiada, capitala Galileii ca să nu-l răscoale pe Irod Antipa, tetrarhul acestei regiuni, înainte de vreme 3.

În Israel, localităţile pe timpul Domnuluzi Isus erau de două feluri: localităţi care erau înconjurate cu ziduri, fie că erau mai mici, fie mai mari. Aceste localităţi se numeau cetăţi. Şi erau localităţi care nu erau închise cu ziduri. Ele se numeau sate 4.

Şi în al doilea rând, ne vom ocupa din acest text de

II. ONESTITATEA DOMNULUI ISUS

Nimeni nu poate să citească acest pasaj fără să fie adânc impresionat de onestitatea Mântuitorului. El n-a ezitat să spună ucenicilor ce îi aşteaptă dacă Îl vor urma. Aceasta înseamnă ca şi când le-ar fi zis: “Aceasta este lucrarea Mea pe care v-o încredinţez şi acestea sunt greutăţile pe care le veţi îndura. O veţi accepta?” Comentatorul A. Plummer a comentat astfel cinstea şi corectitudinea Fiului lui Dumnezeu: “Aceasta nu este metoda politicienilor pentru a câştiga aderenţi. Politicienii promit aderenţilor lor trandafiri, confort şi împlinirea tuturor dorinţelor. Pe când Mântuitorul a oferit urmasilor Lui suferinţă şi martiraj; şi cu toate acestea, oamenii au fost şi sunt gata ca să-L urmeze.” 5

Ca să putem înţelege cum L-au maltratat ecleziasticii vremii pe Fiul Celui Preaînalt, trebuie să ştim mai întâi cine era Beelzebul. În privinţa aceasta ni se pare că ne izbim de una dintre cele mai grele probleme, pentru că versiunile şi traducerile Bibliei ni-l prezitnă în trei feluri: În traducerea Bibliei în limba germană de către Martin Luther, scrie în Vechiul Testament Baal-Sebub şi în Noul Testament Beelzebub. În traducerea rusească scrie în Vechiul Testament Beelzebul şi în Noul Testament tot Beelzebul. Şi în versiunile englezeşti, ca şi în cea românească a lui Cornilescu, scrie în Vechiul Testament Baal-zebub şi în Noul Testament Beel-zebul. Această deosebire provine din manuscrise şi codici, pentru că în ele există această diferenţă. În foarte multe manuscrise şi codice scrie Beelzebub, dar nu în mai puţine scrie şi Beelzebul ca în Vulgata, Peşito, Siriacă, Siro-Sinaiticus, Ciprian, Augustin, Beza etc.6

. Prin urmare, întrebarea care se pune este: Beel-zebulul era unul şi acelaşi cu Baal-zebub sau erau două zeităţi diferite? Răspunsul este că erau doi zei diferiţi. În 2 Împăraţi 1:2-3,16 scrie Baal-Zebubul era zeul protector al cetăţii filistene Ecron şi a zonei din jur. Cuvântul zebub înseamnă în limba ebraică “muscă”. Aceasta înseamnă că acest zeu era imaginat sub forma unei muşte. Şi, într-adevăr, s-a găsit într-o localitate din Iudea, cu numele Arad, o monedă de argint cu figura unei muşte 7. Septuaginta, traducerea Vechiului Testament în limba greacă de către cei 70 de cărturari, îl redă pe Baal-zebub Baalmoia, “zeul muscă”.

Dar s-au descoperit şi alte izvoare. Dr. John D. Davis a scris în dicţionarul său intitulat Dicţionarul Biblic de Westminster (The Westminster Dictionary of the Bible), că s-au descoperit între anii 1929-1939 după Cristos în oraşul Raas Shamra din Grecia sute de table de lut cu scrisul cuneiform în limba ugaritică, un dialect caananit foarte apropiat de ebraica veche. Conţinutul acestor scrieri avea un caracter mitologic care se ocupa cu zeii caananiţilor, imnurile, liturghile şi ritualele de la temple. Aceste table datau încă din anii 1.400 înainte de Cristos. Pe ele s-a găsit şi numele zeului Beelzebul. Comentatorii W. Hendriksen, H.L. Ellison, S.S. Short etc., explică şi ei ca Dr. John D. Davis, în continuare, în dicţionarul lui că evreiescul Beel vine de la Bel, “zeul cerului” al fenicienilor pe care l-au preluat nu numai caananiţii şi babilonienii, ci şi alte mitologii; şi că a doua parte a numelui acestui zeu zebul înseamnă “casă mare”, “cer”.8

Mai departe, literatura rabinică abundă în cuvântul zebul, care avea înţelesul de al “patrulea cer”, unde, după concepţia evreilor se afla Ierusalimul ceresc, Templul, altarul şi arhanghelul Mihail cu oştile lui de îngeri.9

Acest zeu caananit era cel mai urât de israeliţi, pe care ei îl identificau cu Diavolul, fiindcă îl considerau ca o blasfemie adusă la adresa lui Dumnezeu şi a cerului. În Talmud scrie cum cărturarii au făcut un joc de cuvinte cu care îl dispreţuiau pe Beelzebul în modul cel mai josnic. Ei au luat cuvântul zebub de “muscă” de la zeul filistean al Ecronului; pe cel de zebul, “locuinţă”; şi au adăugat cuvântul zebel, “bălegar”, prin care nu numai că îl negau că era dumnezeul cerului, dar îl şi ironizau că locuinţa lui era balega10.

Fiul Celui Preaînalt a spus apostolilor cu durere în suflet că dacă pe El, care era una cu Tatăl şi Domnul cerului, chiar aşa zisul popor al lui Dumnezeu I-a atribuit numele şi batjocura lui Beelzebul, atunci, cu cât vor fi ei mai dispreţuiţi şi mai persecutaţi! 11 El le-a zis: “Ucenicul nu este mai presus de învăţătorul său, nici sclavul mai presus de stăpânul său. (25) Ajunge ucenicului să fie ca învăţătorul lui şi sclavului să fie ca stăpânul lui. Dacă pe Stăpânul casei L-au numit Beelzebul, cu cât mai mult vor numi aşa pe cei din casa Lui?” (v.24-25)

Aceasta înseamnă ca şi când Domnul Isus ar fi zis cu alte cuvinte: “Dacă pe Mine, Dumnezeul cerului, au îndrăznit să Mă numească oamenii Beelzebul? Atunci, cu cât mai mult pe voi vă vor batjocori şi vă vor prigoni!”

Dar, aceste cuvinte, nu erau valabile numai pentru apostoli, ci şi pentru toţi urmaşii lui Cristos. De aceea, atunci când trecem prin diferite greutăţi să zicem: “Fraţilor, noi nu suntem chemaţi să mergem numai pe urmele sfinţilor şi ale apostolilor, ci chiar şi pe unde a trecut Mântuitorul!”

Acesta a fost motivul pentru care Fiul lui Dumnezeu a zis celor doisprezece apostoli: “Veţi fi urâţi de de toţi din cauza Numelui Meu.” (v.22)


1. Bruce, A.B., The Training of the Twelve, p. 109.
2. Arndt, W.F., Gringrich, F.W., A Greek-English Lexicon of the New Testament and other Early
Christian Literature, p. 113.
Taylor, V., The Gospel According to St. Mark, p. 48.
Bruce, A.B., The Training of the Twelve, p. 1110.
3. Op. cit. p. 100.
Godet, F., A Commentary on The Gospel of St. Luke, Vol. I, p. 401.
4. Bunaciu, I., Explicarea Evangheliilor, p. 147.
5. Plummer, A., The Gospel According to St. Luke, p. 386.
6. Lopuhin, A.P., Comentar la Evanghelia după Matei, p. 290.
7. Op. cit.
8. Hendriksen, W., The Gospel of Mark, p. 135.
Davis, J.D., The Westminster Dictionary of the Bible, p. 54, 63.
Ellison, H.L., Matthew, p. 1134b.
Short, S.S., Mark, p. 1161a.
9. Lopuhin, A.P., Comentar la Evanghelia după Matei, p. 291.
10. Op. cit. p. 290.
Hendriksen, W., The Gospel of Mark, p. 135.
Campbell, D.B.J., The Synoptic Gospels, p. 57.
11. Bruce, A.B., The Training of the Twelve, p. 118.

Leave a Reply