Noua misiologie – Facand misiuni fara Evanghelie

Mi-a fost pusa la dispozitie o noua traducere din seria “Brosuri de Apologetica” a celor de la “Lighthouse Trails Research”. Articolul original se poate gasi aici.

Noua misiologie*

Făcând misiuni fără Evanghelie

de Roger Oakland

noua-misiologie

Misiologie emergentă*

Trebuie să adaug totuşi, că eu nu cred că a face ucenici trebuie să însemne a face adepţi pentru religia creştină. Poate fi de recomandat în multe circumstanţe (nu în toate!) să îi ajutăm pe oameni să devină urmaşi ai lui Isus şi să rămână mai departe în cadrul contextelor lor religioase budiste, hinduse sau evreieşti.1Brian McLaren*

Creştinismul progresiv” emergent* schimbă modul în care misiunile evanghelice/protestante sunt conduse. Ideea de la care se porneşte presupune că poţi să Îl alegi pe Isus, fără a fi nevoie să te identifici ca fiind creştin, sau ca făcând parte din Biserica creştină. Acest concept afectează negativ și unele societăţi misionare, prin intermediul cărora oamenii din alte religii sunt învăţaţi că îşi pot păstra propriile religii, doar să Îl adauge pe Isus în ecuaţie. Ei nu trebuie să îmbrăţişeze termenul de „creştin”. La Micul Dejun Interreligios cu Rugăciune al Naţiunilor Unite, din 2005, Rick Warren a făcut următoarele afirmaţii în faţa a 100 de delegaţi, care reprezentau diferite religii:

Nu vorbesc despre religie în această dimineaţă. Ai putea fi catolic, sau protestant, sau budist, sau baptist, sau musulman, sau mormon sau evreu, sau s-ar putea să nu ai nici o religie. Nu sunt interesat de trecutul tău religios. Deoarece Dumnezeu nu a creat universul pentru ca noi să avem religie.2

Cu toate că a continuat să spună, după aceea, că el credea că Isus este Dumnezeu, implicaţia era că religia ta nu contează înaintea lui Dumnezeu, iar a fi budist, mormon, sau orice altceva, nu va fi în opoziție cu realitatea de a-L avea pe Isus în viaţa ta. Donald Miller, autorul cărţii de succes „Albastru ca jazzul”, s-a exprimat în felul acesta:

Pentru mine, începutul împărtăşirii credinţei mele oamenilor, a pornit prin lepădarea creştinismului şi acceptarea spiritualităţii creştine, un sistem misterios non-politic ce poate fi experimentat, dar nu explicat.3

În cartea lui Erwin McManus, „Calea barbară”, el îi priveşte pe „barbari” într-o lumină pozitivă şi spune că aşa ar trebui să fie urmaşii lui Cristos:

Ei [barbarii] percep creştinismul drept o religie a lumii, în multe aspecte cu nimic diferită de alte sisteme religioase. Fie că este vorba despre budism, hinduism, islam sau creştinism, ei nu sunt pro religie; ei sunt pentru înaintarea revoluţiei pe care o începuse Isus în urmă cu două mii de ani.4

Ediţia din mai / iunie 2000, a revistei Trompeta veghetorului (Watchman’s Trumpet), explică ceea ce implică defapt această nouă misiologie:

Mai multe organizaţii misionare internaţionale, incluzând Tineri cu o misiune (YWAM), testează o nouă abordare a lucrării misionare în zonele în care creştinismul nu este binevenit. [Un] raport al Serviciului de Ştiri Charisma afirma că unii misionari acum convertesc persoane, permițându-le să „îşi păstreze multe din crezurile şi practicile lor religioase tradiţionale”, astfel încât să se ferească de la a-i ofensa pe ceilalţi din interiorul culturii lor.5

Articolul din Charisma, în care raportează Watchman’s Trumpet, elaborează:

Musulmanii mesianici”, care continuă să citească Coranul, să viziteze moscheea şi să-şi spună rugăciunile zilnice, dar Îl acceptă pe Cristos ca Salvator, sunt produsul acestei strategii, care este încercată în mai multe ţări, potrivit celor susținute de Youth With A Mission (YWAM), una dintre organizaţiile implicate.6

Ştirea din Charisma ne relatează că un buletin informativ emis de conducerea YWAM prezintă schimbările (sau lipsa lor) din stilul de viaţă al convertiţilor:

Ei [noii convertiţi] au continuat să trăiască o viaţă de respectare a cerinţelor islamice, incluzând prezenţa la moschee, postul şi citirea Coranului, alături de strângerea împreună ca o frăţietate de musulmani care Îl recunosc pe Cristos ca fiind sursa milei lui Dumnezeu faţă de ei.7

Când una dintre cele mai mari societăţi misionare (YWAM) devine o susținătoare a noii misiologii, spunându-le convertiţilor că pot rămâne în propriile lor tradiţii religioase, consecințele dezastroase ar trebui să fie tratate la modul cât se poate de serios de orice creștin cu discernămant.

Păstraţi-vă religia, doar adăugați-L pe Isus

Într-un articol intitulat „Urmașii lui Cristos din India înfloresc în afara Bisericii”, este făcută următoarea afirmaţie cu privire la cercetările susținătorului noii misiologii, Herbert Hoefer, care a scris cartea „Creștinism fără biserică:

În cercetări marcante, efectuate pe la mijlocul anilor 1980, şi publicate în 1991, Herbert E. Hoefer a descoperit că oamenii din Madras City sunt mult mai apropiaţi de creştinismul istoric decât ar putea vreodată să pretindă că este populaţia din oricare oraş din lumea creştin occidentală. Totuşi, aceştia nu sunt creştini, ci mai degrabă musulmani şi hinduşi. În mijlocul lor se află un număr semnificativ de credincioşi adevăraţi în Cristos, care îşi mărturisesc în mod deschis credinţa în doctrine biblice fundamentale, şi care totuşi se află în afara bisericii instituţionale.8

Articolul elaborează mai departe această ideea că o persoană nu trebuie să devină creştină, sau să îşi schimbe practicile sale religioase; doar trebuie să Îl adauge pe Isus în ecuaţia sa spirituală:

Totuşi, unii s-ar putea să argumenteze că aceasta [„îmbrăţişare sufocantă a hinduismului”] reprezintă pericolul strategiei hinduse ishta devata*, pe care o propun. Aceasta nu va conduce către un creştinism autohton, ci către un hinduism creştinizat. Mai precis, probabil, ar trebui să spunem un hinduism Crist-izat. Aş face sugestia că ambele sunt în fond acelaşi lucru şi de aceea nu ar trebui să ne îngrijorăm cu privire la aceasta. Noi nu dorim să schimbăm cultura, sau geniul religios al Indiei. Noi dorim pur şi simplu să Îl aducem pe Cristos şi Evanghelia Lui în centrul ei.9

În cartea sa, cercetările lui Herbert Hoefer sunt cat se poate de revelatoare cu privire la ideea sa că, în loc să schimbe sau să respingă cultura hindusă şi musulmană, misionarii ar trebui să o „Crist-izeze”10. Acesta afirmă că există mii de credincioşi în India, la care el se referă ca fiind „credincioşi nebotezaţi”. Motivele pentru care credincioşii nu se botează sunt diverse, dar de obicei se datorează faptului că ei vor suferi pierderi pe plan financiar sau social şi al statutului în societate. Hoefer recunoaşte că aceşti credincioşi nebotezați nu sunt creştini, şi de obicei ei nu aleg să se numească astfel. În multe din exemplele sale, aceşti credincioşi nebotezaţi continuă să îşi practice ritualurile lor religioase, pentru a nu atrage suspiciune sau ridiculizare din partea familiei şi a prietenilor. Hoefer detaliază o asemenea poveste:

[Există] un tânăr, de castă mai joasă, care îşi câştigă existenţa bătând toba la festivale, activităţi şi reuniuni hinduse. „Toate acestea sunt lucruri pe care trebuie să le fac”, spunea acesta, „dar credinţa mea este în Cristos. În exterior sunt hindus, dar în interior sunt creştin.”11

O altă familie, din casta Nayar, alcătuită dintr-o soţie, soţul ei şi un fiu. Hoefer descrie situaţia lor:

Soţul şi fiul [ei] cred în Cristos de opt ani. Amândoi au studiat în şcoli creştine şi au învățat despre Cristos. Tatăl soţului a avut o viziune cu Cristos, iar un frate este deasemenea un credincios nebotezat. Soţul nu i se alătură soţiei sale în mersul la biserică, dar i se alătură ocazional la marile întâlniri publice. Nu au momente devoţionale în familie, dar îl venerează pe Isus alături de zeii hinduşi în căminul lor. Abordarea lor referitoare la festivalele hinduse este aceea de a se implica și participa la ele, dar gândindu-se la Dumnezeu, nu în mod special la Isus.12

Nu mă aflu în poziţia de judecător cu privire la naşterea din nou, sau nu, a acestor credincioşi nebotezaţi. Aceasta va decide Domnul. Îngrijorarea mea vizează felul în care modul de a face misiune se schimbă şi modul cum Evanghelia este prezentată. Să afirmi că o persoană nu trebuie să renunțe la religia sa păgână, şi că defapt ei nici măcar nu trebuie să se oprească din a se numi hinduşi sau musulmani, nu este prezentarea învăţăturilor Bibliei.

Iar apostolul Pavel, care a sfârşit prin a muri pentru credinţa sa, i-a îndemnat pe credincioşi să renunţe la tot de dragul de a-L avea pe Cristos:

Le consider pe toate o pierdere față de valoarea deosebită a cunoașterii lui Cristos Isus, Domnul meu, datorită Căruia am suferit pierderea tuturor lucrurilor și datorită Căruia le consider gunoaie, pentru a-L câștiga pe Cristos. (Filipeni 3:8, NTR*)

Urmările acestei noi misiologii sunt serioase şi, cu atât mai mult, foarte nebiblice. Mike Oppenheimer, de la asociația evanghelică Haideți să cugetăm (Let Us Reason), a făcut cercetări şi analize cuprinzătoare pe tema noii misiologii. În articolul său, „Un ‘Nou Evanghelism’ pentru Secolul 21”, Oppenheimer afirmă:

Poate un creştin acum să se numească musulman? Cuvântul „musulman” este compus din două cuvinte, „Islam” şi „mu”. Musulman nu înseamnă doar supunere; înseamnă supunere faţă de dumnezeul Allah; nu faţă de Domnul Isus Cristos sau Yahweh. Poate un musulman să fie numit creştin şi să umble alături de Allah? Aceasta nu pare să aibă sens nici doctrinal, nici în practică, doar dacă se schimbă numele şi semnificaţia. Aceasta produce numai confuzie. De ce să faci aceasta când Îl poţi prezenta pe Yahweh ca pe singurul Dumnezeu adevărat, fără nici un fel de complicaţii şi încurcături în nume, natură şi descrieri? Răspunsul este că s-ar putea să nu observi aceleaşi rezultate. La aceasta se rezumă totul, nu-i aşa? La rezultate. Acesta este pragmatism, scopul scuză mijloacele.13

Într-o carte, scrisă de Oppenheimer şi de Sandy Simpson, intitulată „Idolatria din inimile lor, autorii arată cât de larg răspândită a devenit această nouă misiologie. Să acordăm atenţie unora din comentariile făcute de câţiva din cei care propun această nouă misiologie:

Întruchiparea Noii Lumini înseamnă să fii „în conecție” şi „informație” cu celelalte credinţe … .Cineva poate fi un discipol loial al lui Isus Cristos, fără să nege licăririle sacrului în urmașii lui Yahweh, sau Kali*, sau Krishna*. – Leonard Sweet14

Cunosc în mod personal oameni care sunt urmaşi ai lui Cristos în alte religii. Rick Warren15

Nu văd contradicţii între budism şi creştinism … . Am de gând să devin un budist cât pot eu de bun. Thomas Merton*16

Allah nu este un alt Dumnezeu … noi îl venerăm pe acelaşi Dumnezeu … . Acelaşi Dumnezeu! Chiar acelaşi Dumnezeu, pe care Îl venerăm în Cristos, este Dumnezeul pe care evreii – şi musulmanii – îl venereazăPeter Kreeft*, simpatizant budist17

Oppenheimer şi Simpson prezintă pagină după pagină de documentare, dovedind această schimbare de paradigmă în misiunea creştină. Ei pun întrebarea: „Poate cineva să fie hindus, sau musulman, și să Îl urmeze pe Isus?” Ei explică de ce răspunsul este nu:

Cineva nu poate fi în relaţie cu Isus în cadrul hotarelor unei false religii. Cineva trebuie să îşi părăsească religia lui, sau a ei, pentru a Îl urma pe Isus, nu doar să-L adăuge la (religia lui) …

Aceasta lărgește afirmaţia Domnului Isus, cu privire la calea îngustă, într-un concept larg, atotcuprinzător. Ceea ce este îngrijorător este că aceleaşi tipuri de afirmaţii sunt, de asemenea, făcute de către adepţii New Age, care deţin o perspectivă universală*. Alice Bailey* (o celebră ocultistă) a spus: „Aş scoate în evidenţă faptul că, atunci când folosesc expresia ‘urmaşi ai lui Cristos’, mă refer la toţi aceia care îşi iubesc semenii, indiferent de crez sau religie.”18

Cu afirmaţia lui Rick Warren, spunând că religia ta nu ar trebui să aibe nici o legătură cu viaţa ta spirituală, Erwin McManus afirmând că el ar dori să distrugă creştinismul şi societăţile misionare spunându-le noilor convertiţi că ei îl pot avea pe Cristos fără creştinism (sau botez), rezultatele ar putea fi devastatoare şi mai mult ca sigur vor anula eforturile neobosite ale multor misionari dedicaţi din întreaga lume. Aceşti misionari, care au crezut Biblia, şi-au riscat vieţile şi au renunţat la conforturi, şi reuşesc cu uşurinţă să călătorească în întreaga lume, împărtăşind vestea bună că a deveni creştin (aL primi, prin credinţă, pe Isus Cristos în inima şi în viaţa ta, ca Domn şi Mântuitor) este calea spre viaţa veşnică. Acum, tocmai în urma lor, vin misionarii bisericii emergente, care afirmă despre creştinism că este o religie îngrozitoare, iar creştinii sunt nişte bezmetici – drept urmare, devino un urmaş al lui Cristos şi nici măcar nu va trebui să îi spui vreodată cuiva aceasta. De fapt, poţi trăi în continuare aşa cum ai făcut-o toată viaţa.

Conform mentalitații bisericii emergente, noi trebuie să credem acum că cei mulți care au suferit persecuţie şi martiraj de-a lungul secolelor, datorită faptului că erau creştini şi că erau suficient de curajoşi ca să se numească aşa, au suferit și murit fără ca să fie nevoie căci până la urmă nu era nevoie să Îl mărturisească pe Isus ca fiind singura cale. Şi nici nu trebuiau să renunţe la religiile lor păgâne. De asemenea descoperim că următoarele cuvinte ale lui Isus nu se potrivesc în acest model al bisericii emergente:

Așadar, pe oricine Mă va mărturisi în fața oamenilor îl voi mărturisi și Eu înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Însă de oricine se va lepăda de Mine în fața oamenilor Mă voi lepăda și Eu înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. (Matei 10:32-33, NTR)

Există o istorisire puternică în cartea Faptele Apostolilor, în care apostolul Pavel fusese arestat pentru predicarea Evangheliei. El a fost adus înaintea regelui Agrippa şi i s-a oferit ocazia de a-şi împărtăşi mărturia modului cum devenise el creştin. El îi spuse lui Agrippa că Domnul îl însărcinase pe el să predice Evanghelia și:

Să le deschizi ochii să se întoarcă de la întuneric la lumină și de sub puterea Satanei la Dumnezeu și să primească, prin credința în Mine, iertare de păcate și moștenire alături de cei sfințiți.” (Faptele Apostolilor 26:18, NTR)

Agripa a continuat să îl asculte pe Pavel iar apoi i-a zis: „Curând mai vrei tu să mă convingi să mă fac creștin!” (Faptele Apostolilor 26:28, NTR ). Pavel i-a răspuns:

Să dea Dumnezeu ca nu numai tu, ci toți cei ce mă ascultă astăzi să devină așa cum sunt eu, în afară de lanțurile acestea! (Faptele Apostolilor 26:29, NTR)

Dacă Pavel ar fi fost un adept al mentalităţii emergente, i-ar fi spus lui Agrippa: „Nu e nevoie să devii creştin. Poţi rămâne exact aşa cum eşti; păstrează-ţi toate ritualurile şi practicile, spune doar că-L placi pe Isus”. În realitate, dacă Pavel ar fi practicat spiritualitatea emergentă, în primul rând el nu ar fi fost arestat. Nu s-ar fi remarcat, nu ar fi predicat curajos şi fără rezerve, şi nu s-ar fi numit creştin, ceea ce mai apoi a devenit o sentinţă la moarte pentru Pavel şi pentru mulți alții.

Atenuând deosebirea dintre Bine şi Rău

Ispitirea Evei de către şarpe, din Grădina Eden, că noi putem fi asemenea lui Dumnezeu, este ceva ce nu a părăsit omenirea până în ziua de astăzi. Planul lui Satan este de a micşora, sau de a elimina (speră el), deosebirea dintre el şi Dumnezeu. Următoarea explicaţie, oferită de Ray Yungen, prezintă situaţia bine:

Este important să înţelegem că Satan nu încearcă doar să îi atragă pe oameni spre partea întunecată a conflictului dintre bine şi rău. Defapt, el încearcă să elimine deosebirea dintre sine şi Dumnezeu, dintre bine şi rău, în întregime. Când înţelegem această abordare, ea ne ajută să vedem de ce anume a spus Thomas Merton că toţi oamenii sunt deja uniţi cu Dumnezeu, sau de ce a spus Jack Canfield că el Îl simţea pe Dumnezeu curgând prin toate lucrurile. Toate înseamnă toate – nimic nu este lăsat pe dinafară. Un astfel de raţionament presupune că Dumnezeu Şi-a dat gloria Sa întregii creaţii; din moment ce Satan face parte din creaţie, atunci şi el se împărtăşeşte în această glorie, şi, astfel, este „precum Cel Preaînalt”.19

Când cei din biserica emergentă încearcă să îi convingă pe oameni că este nevoie să micşorăm deosebirea dintre creştini (sau urmaşii lui Cristos, cum se exprimă ei) şi necreştini, ei nu se referă defapt la apropierea de cei nemântuiţi pentru a a le vesti Evanghelia. Ei vorbesc despre ajungerea la un consens, la un teren comun. Autor şi învăţător al bisericii emergente, Leonard Sweet, explică:

Cheia spre a naviga pe apele învolburate şi turbate ale postmodernităţii nu constă în căutarea unui echilibru, sau a unui „teren de mijloc sigur”, ci în a călări valurile şi a uni opusele, în special în locurile unde acestea se întâlnesc în reconciliere şi iluminare.20

Nu trebuie să ne gândim prea mult pentru a înțelege ce spune Sweet prin această afirmaţie, dar când vorbeşte despre unirea opuselor, el se referă la o prăpastie care există între bine şi rău. Această tensiune dintre cele două se numește „dualism”, iar scopul principal al ocultismului este efortul de a-l elimina. Dacă această prăpastie ar putea, cu adevărat, să fie închisă, atunci Satan şi Dumnezeu ar fi egali. Biblia afirmă în mod clar că aceasta nu se va întâmpla vreodată dar, de asemenea, spune că aceasta este dorinţa lui Satan:

Cum ai căzut din ceruri, luceafăr strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost doborât la pământ, tu, biruitorul neamurilor! Tu ai zis în inima ta: ‘Mă voi înălța la cer; îmi voi ridica tronul mai presus de stelele lui Dumnezeu! Voi ședea pe muntele adunării, pe înălțimile din nord! Mă voi înălța deasupra înălțimilor norilor, și voi fi ca și Cel Preaînalt!’ Dar ai fost coborât în Locuința Morților, în adâncimile gropii. (Isaia 14:12-15, NTR)

Acest efort nechibzuit de a uni toate lucrurile, de a le oferi oamenilor opţiunea de a-şi păstra propriile practici religioase, sugerându-le că nu trebuie să se numească creştini, este o pantă spirituală alunecoasă şi o desfiinţare a credinţei creştine.

Samir Selmanovic a fost crescut într-un cămin musulman european, apoi a slujit ca pastor adventist în Statele Unite. Astăzi el participă la dezvoltarea noii misiologii şi a bisericii emergente prin rolul său în cadrul Faith House Manhattan*, o comunitate ecumenică (interreligioasă), formată din musulmani, evrei, creştini, umanişti şi atei. Selmanovic are nişte perspective interesante şi alarmante asupra creştinismului. El afirmă:

Mişcarea bisericii emergente a ajuns să creadă că contextul final al aspiraţiilor spirituale ale unui urmaş al lui Isus Cristos nu este creştinismul, ci mai degrabă împărăţia lui Dumnezeu … a crede că Dumnezeu este limitat la el [la creştinism] ar fi o încercare de a-L dirija pe Dumnezeu. Dacă cineva susţine că Isus Cristos este limitat la creştinism, atunci cineva şi-a ales un dumnezeu care nu este suveran. Soren Kierkegaard* a argumentat că în momentul în care o persoană decide să devină creştină, acea persoană este pasibilă de idolatrie.21

Pe pagina web a lui Selmanovic, proiectul Faith House (Casa Credinței), acesta prezintă o viziune inter-religioasă ce va:

căuta să îi conducă pe evreii, creştinii, musulmanii progresivi, cât şi pe căutătorii spirituali care nu aparţin vreunei credinţe, să devină o comunitate interreligioasă pentru binele lumii. Avem (doar) o singură lume şi un singur Dumnezeu.22

În timp ce Selmanovic spune că el îi include pe creştini în acest vis inter-spiritual pentru lume, el clarifică faptul că, deşi aceştia ar putea fi incluşi, ei nu sunt în nici un caz martori ai vreunui adevăr absolut. El afirmă:

Este religia noastră [creştinismul], singura care înţelege adevărata semnificaţie a vieţii? Sau oare Îşi aşează Dumnezeu adevărul Său şi în alţii, deasemenea? Ei bine, Dumnezeu decide, iar nu noi. Evanghelia nu este evanghelia noastră, ci Evanghelia împărăţiei lui Dumnezeu, iar ce aparţine împărăţiei lui Dumnezeu nu poate fi răpit de către creştinism.23

În timp ce este adevărat că Dumnezeu este Acela care decide unde va aşeza adevărul, El a luat deja această decizie. Iar răspunsul la aceasta se găseşte în Biblie. Când Selmanovic întreabă dacă este creştinismul singura credinţă care înţelege adevărata semnificaţie a vieţii, răspunsul este „da”. Cum ar putea un budist, sau un hindus, sau un musulman să înţeleagă pe deplin adevărul, când credinţele lor omit un Salvator care a murit pentru păcatele lor?

Cu toate că religiile lumii ar putea împărtăşi câteva precepte morale (să nu minţi, să nu furi etc.), nucleul esenţei creştinismului (răscumpărarea) este radical diferit de toate celelalte. Inter-spiritualitatea poate părea nobilă la suprafaţă, dar în realitate, Selmanovic şi ceilalţi lideri ai bisericii emergente facilitează de fapt „întinerirea” bisericilor propusă de ocultista Alice Bailey. În viziunea ei de „întinerire”, toţi rămân diverşi (rămân în propriile religii), şi totuşi sunt uniţi în perspectivă – nici o religie nu revendică o poziţie unică faţă de adevăr. Cu alte cuvinte, toate religiile conduc spre aceeaşi destinaţie şi provin din aceeaşi sursă. Şi desigur, Bailey credea că „Unul Care urmează să vină”, pe care ea l-a numit Cristos, va apărea pe scenă pentru a conduce o umanitate unită într-o eră a păcii globale. Cu toate acestea puteţi fi siguri că, dacă un astfel de scenariu se va întâmpla, în modul pe care îl prezisese Bailey, nu s-ar mai găsi loc pentru cei care ţin de adevărul biblic.

La fel cum este și cazul la foarte mulți lideri emergenţi, limbajul confuz al lui Selmanovic dansează într-un mod obscur în jurul teologiei sale, fie că el realizează aceasta sau nu. Din păcate, pentru cei care sunt pierduţi şi încearcă să găseasca calea, mişcarea bisericii emergente oferă confuzie în loc de claritate. Ea face neclară, dacă nu chiar şterge, orice urmă a zidurilor de despărţire dintre bine şi rău, adevăr şi falsitate, lăsându-i pe oameni să se împiedice pe un drum accidentat, sperând să găsească lumină. Într-un contrast puternic, Domnul Isus le-a poruncit credincioşilor să se remarce asemenea farurilor luminoase călauzitoare în această lume întunecată, ducând Cuvântul lui Dumnezeu unei generaţii pierdute şi muribunde. În vremuri ca acestea, în care trăim, haideţi să nu fim cu uşurinţă înşelaţi, ci haideţi să luăm aminte la cuvintele care oferă viaţă şi adevărata pace:

Voi sunteți lumina lumii. O cetate așezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă.

Și nimeni nu aprinde o lumânare ca să o pună sub un obroc, ci o pune în sfeșnic și luminează tuturor celor din casă. (Matei 5:14-15, NTR)

Glosar(nu apare în varianta originală in lb. engleză)

.*Misiologie – este definită pe scurt ca fiind știința comunicării credinței creștine între culturi și religii diferite, ea implică studiul teologic al misiunii bisericii, în mod special caracterul și scopul muncii misionare.

*emergent(ă)termenul se referă sau ține de un nou trend teologic postmodern, neo-liberal, auto-intitulat Biserica Emergentă care vrea chipurile “să salveze creștinismul care e pe moarte acum” prin schimbarea “viziunii” Bisericii spre a fi “relevantă” omului postmodern de azi. Această “viziune” se realizează defapt prin abandonarea subtilă la început, treptată, a doctrinelor Bibliei care nu sunt de un prea mare folos pentru ei sau le incomodează agenda, și adoptarea doctrinelor și practicilor care pun accentul pe “experimentarea divinului” preluate din Misticismul contemplativ catolic și ortodox răsăritean, din Hinduism, Budism, New Age, împreună cu un stil de viață lumesc, dominat de pop-culture. Apologeții și evangheliștii acestui curent teologic apostat, stăpânesc arta deconstrucționismului biblic preluată din teologia liberală modernă a Criticii Înalte a Bibliei, clocită în cuibarul de erezii de la Universitatea Teologică de la Tübingen. Biserica Emergentă a gasit la nașterea ei pământul cel mai fertil în California, în mega-biserica Saddleback a celebrului pastorului Rick Warren, liderul rețelei internaționale Biserici Conduse de Scop, și la Chicago în mega-biserica Willow Creek a lui Bill Hybels, liderul rețelei internaționale Willow Creek Association și fondatorul și organizatorul Summitului Global de Conducere. După foarte puțină fermentație, ideile acestui curent apostat, ultra-ecumenic și pro-mistic, s-au răspândit ca fulgerul în întreaga lume.

*Brian McLaren – liderul principal al curentului teologic postmodern, neo-liberal, auto-intitulat Biserica Emergentă, care influențează tot mai mult neo-evanghelismul contemporan. B. McLaren susține în cărțile sale diverse erezii extrem de periculoase spiritual. El a oficiat în biserică, în calitate de pastor, căsătoria religioasă dintre propriul său fiu și partenerul homosexual al acestuia.

*Creștinism Progresiv – este o mișcare recentă în creștinismul evanghelic, care promovează în special agenda așa zisei ‘’evanghelii sociale’’ (o formă hibridă între marxism și creștinism), care se axează puternic pe promovarea ‘’justiției sociale’’ și ecologismului, și care include deseori și puncte de vedere revizioniste, ne-ortodoxe, asupra Scripturii.

*ishta devata – este un termen din religia păgână politeistă Hindusă, care desemnează ‘’zeitatea preferată sau favorită” pe care o alege pagânul hindus să o venereze, “la care se roagă cel mai mult”.

*NTR Noua Traducere în limba Româmă a Bibliei.

*Kali , *Krishna – zeități păgâne din Hinduism.

*Thomas Merton – călugar catolic trapist din perioada contemporană, mistic extrem de eretic, activist social, susținător puternic al spiritualității contemplative ca metodă de transformare interioară care duce la ignorarea doctrinelor Bibliei, cu scopul de a realiza “întâlnirea ecumenică” dintre religia Estului (Hinduism-Budism) și Vestului (Creștinism) pe terenul comun al Misticismului.

*Peter Kreeft – profesor de filozofie la Colegiul Boston și The King’s, autor a numeroase carți pe teme de filozofie creștină, teologie și culmea chiar “apologetică’’. El este însă un creștin fals, fost calvinist care s-a convertit la catolicism și este în același timp simpatizant budist.

 *Universalism – o filozofie religioasă, prezentă în perioada contemporană în occident, venită în special pe filiera New Age din Hinduism. Aceasta penetrează tot mai mult și gândirea creștină postmodernă afirmând ca în final TOATE căile, credințele, religiile duc spre ACELAȘI “dumnezeu”. Aceasta este diametral opusă Exclusivismului susținut de creștinismul biblic autentic. Universalismul este o erezie veche și nu apare doar acum în creștinism fiind îmbrățișată și de unii patristici in perioada primelor secole ale creștinismului. Universalismul a fost și este “semnătura” eretică a Misticismului. Însă procentul mare de lideri creștini marcanți care au îmbrățișat în perioada contemporană Universalismul este fără precedent în istoria creștinismului.

*Alice Bailey – scriitoare prolifică și profeteasă ocultă din perioada modernă, care își scria cărțile prin comunicare cu o entitate demonică numită Djwhal Khul (“Maestrul Înțelepciunii”). Ea este considerată “bunica mișcării oculte New Age”, fiind și cea care a patentat termenul de New Age. Ea a fost profund mistică susținând spiritualitatea contemplativă. Scrierile ei au acoperit multe domenii ca: spiritualitate, ocultism, astrologie,Teosofie, Creștinism apostat, precum și teme religioase panteiste de proveniență Hindusă și Budistă. Viziunea ei asupra unei societăți unificate include o religie spirituală globală unică, diferită de formele tradiționale religioase, incluzând conceptul Erei astrologice a Vărsătorului. Tot viziunea ei cuprinde și ideea de “regenerare a bisericilor creștine”, care defapt se vrea înrolarea Bisericii, prin manipulare satanică, la planurile New Age care au ca scop aducerea “Erei Vărsătorului” când fiecare om “va recunoaște divinitatea din el”, într-o umanitate unită sub o singura religie planetară rezultată din amestecul tuturor religiilor, sub o singura stăpânire a unui guvern mondial unic, conduse de un ‘’Cristos” al New Age-lui. Influența concepțiilor scrierilor ei se resimte puternic și în ideologia O.N.U .

*Soren Kierkegaard filozof existențialist danez, mistic, suținea existența adevărurilor subiective în teologie, punct de vedere care contrazice flagrant Biblia (care afirmă că adevărul este unic, absolut și obiectiv, căci vine prin revelație de la Dumnezeu, și se regăsește doar în paginile ei). Soren Kierkegaard era idolul lui Peter Drucker, marele teoretician de geniu al menagementului, dar și îndrăgostit fatal de Misticism. Acesta l-a mentorat mulți ani pe celebrul pastor american, Rick Warren, influențându-l decisiv și fatal.

Referințe:
1. Brian McLaren, A Generous Orthodoxy (Grand Rapids, MI: Zondervan, 2004), p. 293.
2. Rick Warren at the 2005 United Nations Prayer Breakfast, September 2005. For more information about the prayer breakfast, see “Rick Warren Speaks about Purpose at United Nations” by Rhonda Tse (
Christian Post, September 14, 2005, http://www.christianpost.com/article/20050914/21340_ Rick_ Warren_Speaks_about_ Purpose_at_United_Nations.htm ); quote is from transcript of Warren’s talk that was provided to Lighthouse Trails Publishing.
3. Donald Miller,
Blue Like Jazz (Nashville, TN: Zondervan, 2003), p. 115.
4. Erwin McManus, The Barbarian Way (Nashville, TN: Thomas Nelson, 2005), p. 6.
5. “Youth with a Mission Experiments with New, Unscriptural Missions Strategy” (Foundation,
Watchman’s Trumpet, May-June 2000, http://web.archive.org/web/20090310180435/ http://www.feasite.org/WTrumpet/fbcwt004.htm #Youth With), p. 39.
6. Andy Butcher, “Radical Missionary Approach Produces ‘Messianic Muslims’ Retaining Islamic Identity” (
Charisma News Service, March 24, 2000, http://web.archive.org/web/20010818051517/www.charismanews.com/news.cgi?a=285&t=news.html ).
7. Ibid., quoting from a report in “The International YWAMer,” YWAM’s staff newsletter.
8. H. L. Richard, “Christ-Followers in India Flourishing Outside the Church,” a review of
Churchless Christianity by Herbert Hoefer (Mission Frontiers, March/April 1999, http://web.archive.org/web/20001002151833/ http://www.missionfrontiers.org/1999/0304/articles/04f.htm ).
9. Ibid.
10. Herbert Hoefer,
Churchless Christianity (Pasadena, CA: William Carey Library, 2001 edition), p. xii.
11. Ibid., p. 17.
12. Ibid., p. 16.
13. Mike Oppenheimer, “A ‘New Evangelism’ for the 21st Century” (Let Us Reason ministries, 2006,
http://www.letusreason.org/curren33.htm ).
14. Leonard Sweet,
Quantum Spirituality: A Postmodern Apologetic (Dayton, OH: Whaleprints, First Edition, 1991 p. 130.
15. Rick Warren, “Discussion: Religion and Leadership,” with David Gergen and Rick Warren (Aspen Ideas Festival, The Aspen Institute, July 6, 2005,
http://www.aspeninstitute.org ); for more information: http://www.lighthousetrailsresearch.com/newsletternovember05.htm .
16. David Steindl-Rast, “Recollection of Thomas Merton’s Last Days in the West” (
Monastic Studies, 7:10, 1969).
17. Peter Kreeft, Ecumenical Jihad (San Francisco, CA: Ignatius Press, 1996), pp. 30, 160.
18. Sandy Simpson and Mike Oppenheimer,
Idolatry in Their Hearts (Pearl City, HI: Apologetics Coordination Team, 2007, 1st Edition), p. 358.
19. Ray Yungen,
A Time of Departing (Eureka, MT: Lighthouse Trails, 2006, 2nd ed.), p. 108
20. Leonard Sweet,
Soul Tsunami (Grand Rapids, MI: Zondervan Publishing, 1999), p. 163.
21. Doug Pagitt and Tony Jones,
An Emergent Manifesto of Hope (Grand Rapids, MI: Baker Publishing Group, 2007), Samir Selmanovic section, “The Sweet Problem of Inclusiveness,” pp. 192-193.
22. From Faith House Project website:
http://samirselmanovic.typepad.com/faith_house/2.WhatisFaithHouseProject.pdf .
23. Doug Pagitt and Tony Jones,
An Emergent Manifesto of Hope, op. cit., p. 194.
24. Alice Bailey: a term she used in her writings; see page 188 of
Reappearance of the Christ for example. (Albany, NY: Fort)

3 Comments

  1. Iisus in romana se scrie cam cu doi de “i”. Nu ti am spus ceva sa te supar ci doar sa te gandesti ca asa cum crezi ca e corect Isus fiind una cu Iisus Mantuitorul si dumnezeul nostru asa poate reusesti sa te mai gandesti si la altele care poate le poti revizui singur evident rugaciunea ajuta enorm imbinata cu postul e cam fara opreliste in a primi intelepciune… Nu inteligenta. Domane ajuta

    • Sorine, ești cam tare de cap mă’ băiatule ! Teoria ta cu cei doi de “i” pentru numele lui Isus ar merge bine pentru o lucrare de ”doctorat” în teologie sau de ce nu în filologie…

      În fine… pe mine tot nu m-ai convins: pentru tine Isus e “dumnezeu” sau Dumnezeu? De majuscule ai uzit, așa din întâmplare ???

      Poate că n-oi fi postit cât de muuult trebuie, sau nu te-oi fi rugat îndeajuns, de nu te-ai luminat cu ”înțelepciune” până acum…

Leave a Reply