Cum vor fi rezolvate problemele municipiulul Arad in cazul in care pastorul Samuel Caba va fi ales primar?

Foarte simplu: prin “activarea” ungerii divine. In fiecare dimineata toti functionarii primariei vor fi adunati la un loc, iar domnul Caba va “activa” si “transfera” ungerea divina prin delegare. Adica prima data ungerea va fi transferata sefilor din primarie, iar apoi acestia vor fi delegati sa o transfere si celor din subordine. Stiu ca suna ciudat… dar la fel se misca lucrurile si in cadrul “Raului Trezirii”, o companie patronata de catre domnul Caba, unde astfel de practici aduc rezultate “glorioa$$e”.

Va reamintesc ca domnul Caba se lauda si cu faptul ca detine 3 licente: teologie, sociologie-psihologie si administratie publica.

“Sunt licențiat în teologie penticostală la Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Aurel Vlaicu din Arad. De asemenea, sunt licențiat în sociologie-psihologie și am absolvit un master în consiliere psihologică în cadrul Universității din Oradea. Am absolvit și Facultatea de Științe Umaniste, specializarea Administrație Publică, la Universitatea de Vest Vasile Goldiș din Arad.”

Ba mai mult… a condus Directia de Cultura a Judetului Arad pentru un an de zile si a a fost pentru o perioada consilier in cadrul Ministerului Culturii.

“Din punct de vedere profesional, am fost în funcții de conducere în mai multe ONG. Sunt președinte la Asociația oamenilor de afaceri creștini, filiala Arad. Am creat locuri de muncă, deoarec dețin mai multe societăți comerciale, care desfășoară diverse activități. Din anul 2005 sunt pastor și slujesc în mai multe biserici evanghelice din țară și străinătate. Timp de un an de zile am condus Direcția de Cultură a Județului Arad și am fost o perioadă, consilier în cadrul Ministerului Culturii.”

Se stie… ai carte, ai parte!

30 Comments

    • Nu ii putem numi frati pe acesti invatatori mincinosi. Ei sunt oameni care fac de rusine atat miscarea penticostala cat si crestinismul in general. Tocmai de aceea trebuie sa facem foarte bine diferenta intre fratii adevarati si fratii falsi.

    • Pentru ca Dumnezeu ne-a dat la unii discernamint, pot sa iti spun ca acest “frate” NU ARE ABSOLUT NIMIC DE-A FACE CU DUMNEZEU. Sau mai direct spus, pentru acest asa-zis “frate” Dumnezeu este doar o trambulina care sa-l propulseze in tot felul de AFACERI care sa-i aduca B-A-N-I apelind la sentimentele cele mai nobile ale omului, CREDINTA SA. Sami Caba seamana LEIT din punctual acesta de vedere cu tatal sau, asa-zisul “pastor” Nutu Caba dat afara din cultul penticostal in 1966 pentru “prorocii mincinoase si practice incompatibile cu cultul penticostal”. Vezi: http://vegheaza.com/2015/03/10/un-certificat-de-profet-mincinos-emis-de-cultul-penticostal-in-anul-1966/ Ma mira totusi faptul ca oamenii acestia chiar nu au nici cea mai mica frica de Dumnezeul pe care tot il pomenesc in “predicile” lor pe acolo pe unde merg. Pentru acesti “frati” Raiul ESTE AICI SI ACUM, ca sa-l citez pe “renumitul” pastor Joel Osteen. Oamenii acestia daca ar crede cu adevarat in Dumnezeu, NICI IN VIS NU AR PUTEA FACE CEEA CE FAC EI IN REALITATE. Si, din nefericire, si ginerele lui Nutu Caba, Florin Dan, se pare ca este facut din acelasi aluat ca si socrul sau, avid de faima si notorietate, dar mai ales dornic sa faca bani cit mai putin munciti sau deloc munciti daca se poate. Si intre penticostali, SE POATE. Se vede treaba ca Biserica pentru acesti oameni este O AFACERE DE FAMILE. Pacat de ei… Daca din intimplare vor citi cumva aceste rinduri, le sugerez sa ia aminte la ce spune Biblia cu privire la modul in care iti traiesti viata asta scurta aici pe pamint: “iadul nu a fost creat pentru om, ci pentru Satan si demonii lui, dar toti cei care fac voia Satanei, ii vor impartasi soarta. Si…, ce i-ar folosi unui om sa cistige toata lumea daca el isi pierde sufletul ? ” Domnul sa le deschida ochii atit lor cit si la cei care sint ca ei pina nu este prea tirziu pentru ei.

    • Nici pana acum nu va puteati numi penticostali, ci mai degraba darwinisti nenorociti, rebuturi ale unei evolutii la fel de ratate ca majoritatea imbecililor dintre voi! L-ati votat pe individul asta (in special datorita tatalui sau) si copiii vostri merg la el in secta! Ce ati semanat voi, culeg ei! A meritat?
      In indobitocirea darwinista atat de caracteristica religiei dvs, voi l-ati votat si pe tolomacul asta consilier in Arad: https://realaltfm.wordpress.com/2015/09/06/cel-mai-imbecil-post-de-radio-cel-mai-rebutat-director/
      si in categoria: https://realaltfm.wordpress.com/category/toni-farcas-carismatic-smecheras/
      Voi l-ati votat si pe rahatul asta, lingaul tiganilor tremurici: https://celceaude.wordpress.com/2014/08/15/fostul-deputat-rivis-tipei-lucian-cercetat/
      Dupa faptele voastre sa va rasplateasca Dumnezeu! Ne-ati spurcat Aradul cu indobitocirea si darwinismul vostru. Asa ati stiut voi sa umblati dupa binele cetatii? Ieremia 29.7 Urmăriţi binele cetăţii, pentru că fericirea voastră atârnă de fericirea ei! Cei care ne-ati murdarit cu rahaturile voastre sataniste, sa tremurati cu Lucifer in focul vesnic! Amin.

      • Odata cu aparitia primilor penticostali, au aparut unele erori (de tip carismatic) care au fost corectate ulterior. Fratii penticostali au studiat Cuvantul si au ales calea dreapta (chiar daca multi erau la tara si nu aveau studii). M-am mirat sa vad ce bine si clar vad unii lucrurile! Odata cu aparitia generatiei noi (dupa Revolutie), de oameni cu scoala, ar fi trebuit ca acestia sa fie mult mai inteligenti, dar este invers. Sunt multi care cauta doar emotii, nu isi respecta religia, se incred in oricine. Cineva zicea aici pe blog (la alt articol) ca de ce pastorii penticostali nu lupta cu tot felul de erezii aparute. Cu tot felul de ciudati in Biserica este greu, am vazut ca tot felul de razvratiti erau gata de scandal ca de ce pastorul penticostal nu l-a invitat in Biserica pe Pustan. Este greu de crezut ca o generatie cu oarece scoala a produs asemenea ciudati (sunt multi). Fac o diferenta intre cei asezati pe Scriptura (penticostali) si cei care au idoli (de exemplu Pustan) si cauta doar o exaltare emotionala, pe ei ii consider doar tremurici.

  1. Am fost aproape 3 ani in mișcarea carismatica. In acești ani am văzut cum acesta mișcare se degradează din ce in ce mai mult si lucrează ca drojdia. Părerea mea de fost penticostal, ca ereziile din mișcarea penticostala nerezolvate la timp prin pocăință uitați la ce grozavii s-a ajuns. Ce am văzut la acest impostor si înșelător e o combinație de pelagianism, umanism, spiritism, teologia prosperității, gândire pozitivă si mult tupeu. Parerea mea e ca acest om fiind călăuzit de un alt duh si propovăduiește o alta evanghelie vorbește cu siguranța de un alt Isus. Sa știți ca in mișcarea carismatica sunt in mare doua categorii de lideri, de înșelați si sinceri si a doua de impostori. Din a doua categorie pe lânga acest profitor Samy îmi vine in minte acum Sunny Tranca. Puteți vedea o parte din show-urile acestui fals profet, care se lauda ca a invatat sa proorocesca la școala de prooroci a lui RON Brown, pe site-ul bisericii aletheia din Timișoara. Am văzut deja ca o parte din cântecele lui se canta si la penticostali si mai mult si la baptiști. Frate Paul ar trebui sa abordezi cu darul de apologet pe care Dumnezeu te-a înzestrat si tema despre muzica creștina contemporană
    din bisericile Evanghelice. Eu cred ca e cel mai mare pericol la momentul acesta, pentru ca generația tânara din bisericile evanghelice adopta tot mai mult tobele, chitara electrică si bass in momentele de ” lauda si închinare”.

    • Frate Emil, nu doar miscarea carismatica se degradeaza… atat miscarea penticostala cat si cea baptista se afla pe acelasi drum descendent.

      Pastorul Caba incearca sa-l copieze pe un alt pastor-impostor din Africa de Sud, pe nume Chris Oyakhilome:

      “Vreau doar sa va spun in incheiere ca eu personal am fost in Africa, la slujirea pastorului Chris am fost vindecat si totodata am experimentat o trezire proprie spirituala care nu poate sa fie contestata. Nu stiu ce va face pastorul Chris in viitor dar eu stiu ca slujirea lui in prezent e ok, biblica si este confirmata de Dumnezeu. Problema este ca noua, romanilor ne place sa denaturam anumite lucrari care ne depasesc experintele noastre limitate cu Dumnezeu. Asa ca si informare la ora actuala Oragnizatia Christ Embassy a pastorului Chris numara peste 11 milioane de membrii si peste 10 mii de biserici in toata lumea si oamenii se intorc zilnic la Christos prin ceea ce fac ei. Nu mai vreau sa vorbesc despre asta ci numai sa va spun ca trezirea spirituala a inceput in Romania, fii sigur ca ai prins trenul si lasa “flecarerile” la o parte.
      fiti binecuvantati!
      cu drag,”
      pastor Samuel Caba
      Biserica Raul Trezirii Arad
      Rugul Aprins Romania

  2. Ca veni vorba de trezire (spirituală)…
    În cartea Strange Fire (p39), John MacArthur aduce in discutie un test de evaluare a oricărei trezirii spirituale sau mişcare religioasă. Are ca baza textul din 1 Ioan 4:2-8 si este compus din cinci întrebări. Le redau mai jos aşa cum sunt scrise în limba engleză:
    1 Does the work exalt the true Christ?
    2 Does it oppose worldliness?
    3 Does it point people to the Scripture?
    4 Does it elevate the truth?
    5 Does it produces love for God and others?

    Se trece doar cu 5…

    @ Emil – cred ca problemele cu muzica din biserici vin din faptul ca sunt tot mai puţini cei care îl cunosc pe Dumnezeu. Dacă rezolvăm asta vom putea sa aducem o muzică plăcută înaintea Domnului.

  3. Problema n-ar fi ca exista un Caba sau altul ca el, problema e cat de multi ii urmeaza, problema e ca liderii penticostali nu se delimiteaza de ei, ba mai mult, ii invita in adunarile lor, ce sa mai zic de turma care se uita la ei ca la mari oameni ai Lui Dumnezeu. Ii dau dreptate lui Emil in ceea ce priveste ereziile netratate din biserica penticostala, si nu numai din biserica penticostala care au dus la starea actuala in bisericile evanghelice. Ma intreb ce-i de facut pentru ca mie mi se pare ca lucrurile au mers atat de departe ca nu mai este cu putinta o reparatie ci ele se vor degrada in continuare cu o mare viteza.

    • Pentru ca Paul M a pomenit aici in comentariul sau de pastorul Chris Oyakhilome din Africa, cel la care s-au dus atit “pastorul” Samuel Caba de la Biserica Raul Trezirii din Arad, cit si restul familiei Caba, inclusiv “pastoral” Florin Dan, ginerele lui Nutu Caba, pentru cei care inca nu stiti cine este “pastorul” Chris, va sugerez sa vizionati urmatoarele inregistrari video pentru a va lamuri cine este. Dar inainte, pregatiti-va bine de ce veti auzi si vedea: https://www.youtube.com/watch?v=pDsbTbPdaqM https://www.youtube.com/watch?v=gMTW2IbTlvg https://www.youtube.com/watch?v=hkPYkMe4Hs4 Cred si sint convins ca ceea ce le lipseste CEL MAI MULT fratilor si surorilor noastre azi este DISCERNAMINTUL. Acesta insa se obtine prin multa munca, studio biblic si rugaciune, dar cind te gindesti ca miza este extraordinar de mare, si anume MINTUIREA PROPRIULUI TAU SUFLET, M-E-R-I-T-A !!! Din nefericire pastorii nostrii de azi nu fac prea multe ca sa va ajute in acest sens, asa ca fiecare este pe cont propriu. Un ajutor va poate veni si din urmarirea si citirea articolelor care apar pe acet blog, Vegheaza.com, dar el nu poate inlocui studiul si munca pe care trebuie sa o depuna fiecare pentru a nu cadea sau a nu fi inselat de ereziile Satanice cu chip CRESTIN care apar din ce in ce mai multe si din ce in ce mai bine regizate si camuflate. Felicitari Paul M pentru ca tii in viata acest blog si fie ca Dumnezeu sa-ti dea putere si intelepciune si pe mai departe in aceste vremuri extreme de tulburi si confuse pe care cu totii le traim azi.

  4. Paul M, in postarea sa din 12/03/2016, spune: “Nu ii putem numi frati pe acesti invatatori mincinosi.”
    Acest lucru pe care-l spui este într-adevăr biblic. Scriptura spune că, Astfel de oameni nu slujesc lui Hristos, Domnul nostru, ci pântecelui lor şi, prin vorbiri dulci şi amăgitoare, ei înşală inimile celor lesne crezători. (Romani 16:18)
    Măcar de ar fi destul, faptul că ei nu sunt slujitori ai lui Dumnezeu, dar grav este și că ei înșeală pe mulţi, iar din această cauză, adică a faptului că sunt mulți care sunt in eroare și-i urmează pe acești învățători mincinoși în destrăbălările lor, “calea adevărului va fi vorbită de rău”, așa cum Biblia spune:
    Mulţi îi vor urma în destrăbălările lor. Şi, din pricina lor, calea adevărului va fi vorbită de rău. (2 Petru 2:2)
    Însă, dacă cineva ar face atenție la cuvintele Domnului și ar asculta de ce spune El, ar afla poate că nu mulți, ci sunt “puţini” cei ce găsesc calea îngustă ce duce la viaţă. După cum este scris:
    Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt cei ce o află. (Matei 7:14)
    Lumea însă, se uită la ceea ce izbeşte ochii (1 Samuel 16:7) și astfel fac cei mai mulți dintre cei ce zic că sunt creștini, dar nu este decât o pretenție a lor.
    Aceștia (cei mai mulți), sunt poate fideli cultelor lor, dar nu cuvântului lui Dumnezeu.
    Dar nu toţi au ascultat de Evanghelie. Căci Isaia zice: „Doamne, cine a crezut propovăduirea noastră?” (Romani 10:16)
    De exemplu, tot el (Paul M) mai spune:
    “Ei sunt oameni care fac de rusine atat miscarea penticostala . . ”
    Chiar așa scrie in Scriptură? Ce, pentru “miscarea penticostala” S-a jertfit Domnul? Sau, este ceva “adăugat” la cuvintele Domnului? Iți reamintesc că este interzis acest lucru, și că nimeni nu are voie să adauge ceva la cuvintele Sale, căci este scris.
    N-adăuga nimic la cuvintele Lui, ca să nu te pedepsească şi să fii găsit mincinos. (Proverbe 30:6)

    Apoi, el încheie astfel: “Tocmai de aceea trebuie sa facem foarte bine diferenta intre fratii adevarati si fratii falsi.”
    Da, și acest lucru este biblic și este bine să-l facă orice credincios, să cerceteze duhurile și să nu creadă orice i se spune, după cum este scris:
    Prea iubiţilor, să nu daţi crezare oricărui duh, ci să cercetaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu; căci în lume au ieşit mulţi proroci mincinoşi. (1 Ioan 4:1)
    Dar, cel ce face acest lucru, mai întâi va trebuii ca el însuși să fie in regulă, să cunoască adevărul și desigur, să meargă prin adevăr pe calea îngustă.
    Paul M, știu că ai scris ceva despre mine, te invit ca dacă vei mai spune ceva de acum înainte să o faci asa cum învață Scripturile și să aduci proba. Da, eu am scris că nu am întâlnit “alți credincioși adevărați,” dar nicăieri nu am scris și nici nu am susținut că nu mai sunt alții, ci am spus că nu i-am întâlnit până acum. Si eu, încă îi mai caut, am convingerea că mai sunt. Dar mai știu, de asemeni, că sunt puțini (Matei 7:14).

    • 1. Nu inteleg prin ce fel de logica ati ajuns de la un comentariu facut de mine despre miscarea penticostala la acuzatii ca as adauga ceva la Scriptura…

      2. De ce aici afirmati ca nu ati mai intalnit alti credinciosi adevarati dar la dumneavoastra pe blog spuneti ca: “Am vizitat biserica lor din Oklahoma în octombrie 2009 şi pot spune că acolo am văzut pentru prima dată creştini adevăraţi ce trăiau după principiile Bibliei, nu erau mulți, ci doar un grup mic de 40-50 de inşi cu copii cu tot.”? Deci ati mai intalnit sau nu credinciosi adevarati?

      3. Desi calea Domnului e ingusta si sunt putini cei care merg pe ea, totusi consider ca nu sunt chiar asa putini cum vreti sa insinuati dumneavoastra. Haideti sa nu largim “calea ingusta”, dar nici sa nu o ingustam prea tare in asa fel incat sa ne vedem doar noi pe ea si restul sunt toti crestini falsi, eretici etc…

  5. 1. Am plecat de la Cuvântul lui Dumnezeu.
    Să n-adăugaţi nimic la cele ce vă poruncesc eu şi să nu scădeţi nimic din ele, ci să păziţi poruncile Domnului Dumnezeului vostru (Deuteronomul 4:2, citește și Prov 30:5-6, Apoc 22:18).
    Adică, exact asa cum este spus despre cei ce vorbesc. Dacă vorbeşte cineva, să vorbească cuvintele lui Dumnezeu… (1 Petru 4:11). Adică, să învăţaţi să nu treceţi peste ce „este scris” (1 Corinteni 4:6).
    Iar, despre “miscarea penticostala” nu scrie nimic in Scriptură. Este o invenție a oamenilor. Si, desigur ar trebuii să nu fiți implicați in aceste “învățături ale oamenilor”.
    P.S. Chiar și eu am fost prins in înșelătoria aceasta, dar la atunci când am înțeles cuvântul lui Dumnezeu m-am pocăit și am ieșit din rândurile lor.

    2. Nu.

    3. Tu spui: “Desi calea Domnului e ingusta si sunt putini cei care merg pe ea, totusi consider ca nu sunt chiar asa putini cum vreti sa insinuati dumneavoastra.”
    Si eu as fi vrut foarte mult să mă fi înșelat, dar acesta este adevărul.
    Mai spui, “Haideti sa nu largim “calea ingusta”, dar nici sa nu o ingustam prea tare in asa fel incat sa ne vedem doar noi pe ea si restul sunt toti crestini falsi, eretici etc…”
    Eu nu am spus ca “suntem numai noi pe ea”. Dimpotrivă, dacă ai fi citit cu atenție ai fi putut desigur remarca că eu am afirmat că, Biblia spune că sigur mai sunt și alții, este scris că există cel puţin un Recabit (Ieremia 35:18-19), dar şi o rămășită de evrei în lume (Romani 11:2-5, 25).

  6. Da, ți-se pare ție.
    Ce am scris aici este scris și pe blog. Citește cu mai mare atenție și vei vedea ca este același lucru.
    Atenție la ce spui!
    Vă spun că, în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor, pe care-l vor fi rostit.
    Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină şi din cuvintele tale vei fi osândit. (Matei 12:36-37)

    • Va redau doua fragmente pe care le-ati scris:

      1. [Da, eu am scris că nu am întâlnit “alți credincioși adevărați,” dar nicăieri nu am scris și nici nu am susținut că nu mai sunt alții, ci am spus că nu i-am întâlnit până acum. Si eu, încă îi mai caut, am convingerea că mai sunt.]

      2. [Am vizitat biserica lor din Oklahoma în octombrie 2009 şi pot spune că acolo am văzut pentru prima dată creştini adevăraţi ce trăiau după principiile Bibliei, nu erau mulți, ci doar un grup mic de 40-50 de inşi cu copii cu tot.]

      Nu vi se pare ca cele doua afirmatii se contrazic?

  7. Nu, deloc. Toată discuția s-a purtat, la subiectul, “dacă am mai întâlnit creștini adevărați în afară grupul acela din SUA”, atenție la ce spui (Matei 12:36).
    De ce schimbi lucrurile și vii cu altceva acum? Care este scopul acestor acuzații?
    Iți amintesc că tu ai scris la data 01/03/2016, in articolul “Iosif Ton despre modul in care s-a convertit la religia NAR (New Age)” acest comentariu:
    Oh boy!!! Multumesc Chris pentru atentionare. Am dat aruncat si eu o privire scurta pe blogul respectiv si m-am convins… Daca sunt unii care fac calea Domnului prea lata cu siguranta vor fi altii care sa o faca prea ingusta in asa fel incat pana la urma fac afirmatii de genul: “Câţi oameni am întâlnit până acum, care sunt în adevăr, care caută înţelepciunea ca argintul şi umblă după ea ca după o comoară (Prov. 2:4)? De fapt în afară grupul acela din SUA, despre care am vorbit mai înainte nu am întâlnit pe nimeni aici în Canada, dar nici în România și încă nu am întâlnit nici chiar în altă parte din lume pe unde am umblat.”
    Deci, de la începutul discuției a fost vorba de acest punct, “dacă am mai întâlnit creștini adevărați în afară grupul acela din SUA”.

    Si încă ceva, tu tot nu ai arătat unde scrie in Biblie despre “miscarea penticostala”. . . ?

    • Atunci va rog sa spuneti peste tot ca nu ati mai intalnit crestini adevarati decat grupul acela din SUA.

      Oricum aceasta pretentie mi se pare cel putin exagerata daca nu aberanta. Imi pare rau sa vad ca un om care se prezinta ca si crestin sa sustina un cult atat de aberant (A True Church) precum cel condus de Darwin Fish. Am aruncat o privire pe marturisirea lor de credinta si m-am speriat. E incredibil ce doctrine pot inventa oamenii prin versete scoase din context. Redau mai jos cateva dintre acestea ca sa se minuneze si altii:

      Jesus Kills People (Revelation 2:23). He has killed everyone who has died (Deuteronomy 32:39).

      Jesus Deceives People (Ezekiel 14:9 KJV). Consequentially, Everyone Is Deceived (Proverbs 12:15; 21:2).

      Jesus Causes People To Sin (2 Samuel 12:11-12; Romans 11:36). As it is written,

      Jesus creates people to destroy them (Proverbs 16:4), destines people to hell (Romans 9:11-22), and thus prevents people from being saved (Mark 4:10-12; John 12:37-41), even though His purpose in coming to earth was “that the world through Him might be saved” (John 3:17).

      We believe the three Men who came to Abraham are God. For more on that, please see The Three Men of Genesis 18 Are God.

      We believe God is also Female (Genesis 1:26). For more on that, please see God In The Feminine.

      We believe Melchizedek is God (Genesis 14:18-20; Hebrews 7:1-4), because Melchizedek is an eternal Man with no “beginning of days, nor end of life” (Hebrews 7:3).

      We believe God is Spirit (John 4:24) and this One Holy Spirit (Ephesians 4:4) is God (2 Corinthians 3:17) and is literally Seven Spirits. For more on that, please see The Seven Spirits Are God (Revelation 1:4).

      We believe the city of Jerusalem is God (Psalm 48:12-14).

      We believe the Throne, Heaven, and the Kingdom Are God (Revelation 16:17; Luke 15:18; Matthew 6:33).

      We believe the Horses of Zechariah 1 Are God (Zechariah 1:8-17).

      We believe Scriputure does not condemn masturbation. Although it is typically done in wickedness (Matthew 15:19 “evil thoughts”), it can be done in godliness (Titus 1:15).

      We believe the Bible does not condemn slavery (1 Timothy 6:1-5), even though it is illegal in the USA (Romans 13:1).

      We believe the Bible does not condemn polygamy (Genesis 16:1-3), even though it is illegal in the USA (Romans 13:1), which illustrates America’s idea of what is moral or not is quite twisted (Isaiah 5:20).

      We believe there are fire breathing dragons called Leviathan (Job 41).

      Trebuie sa recunosc ca nu am mai citit demult asemenea aberatii…

      Sper ca Dumnezeu sa va lumineze mintea si sa intelegeti ca desi va considerati printre putinii crestini adevarati din lumea asta, mi se pare ca sunteti totusi atat de departe de Adevar… Ati fost prostit de acesti oameni sa credeti in aberatiile lor, ba mai mult le traduceti si prezentati pe Internet ca sa-i mai duceti si pe altii in ratacire cu “balauri care sufla foc”, “masturbarea facuta cu evlavie” sau “dumnezeu care este si femeie”…

      Doamne apara si pazeste…

      • Paul M, te faci că nu înțelegi? De ce eviți să răspunzi la ce te-am întrebat eu? Unde scrie in Biblie despre “miscarea penticostala”. . . ?

        Cât despre comentariul tău anterior, in care spui: “Doamne apara si pazeste…”, te invit ca înainte să aduci acuzații (că sunt aberații) să ei câte un punct pe care tu l-ai sesizat ca fiind o aberație și să explici că Biblia, din care citești tu, învață diferit.

      • Imi pare rau, dar nu am timp sa abordez asemenea bazaconii precum cele propovaduite de “a true church”. Mi se face greata numai cand le citesc…

        In rest nu evit nici un raspuns, faptul ca nu scrie in Biblie de miscarea penticostala nu inseamna ca ea nu exista. Nu vad ce relevanta are asta?!

        Va pun o intrebare ca sa-mi dau seama cat de adanc sunteti prins in bazaconiile astea: un crestin mai pacatuieste sau nu?

  8. Si încă ceva, nu ai spus niciunde că tu ai înțeles greșit și că de fapt așa cum am scris aici, tot astfel era și pe blog. Sau ție nu-ți place să recunoști că ai greșit, dar prin aceasta arăți că nu-ți place mustrarea!

    Cel ce leapădă certarea îşi dispreţuieşte sufletul, dar cel ce ascultă mustrarea capătă pricepere. (Prov 15:32)

    • Domnule Sanda, cu mine nu va merg manipularile astea de 2 lei. O data ziceti ca nu ati mai intalnit alti credinciosi (fara sa-i mentionati pe cei de la “a true church”) alta data ii mentionati. Dumneavoastra sunteti confuz si/sau duceti lumea in eroare, apoi pretindeti ca dispretuiesc mustrarea.

      Intrebare mea:

      2. De ce aici afirmati ca nu ati mai intalnit alti credinciosi adevarati dar la dumneavoastra pe blog spuneti ca: “Am vizitat biserica lor din Oklahoma în octombrie 2009 şi pot spune că acolo am văzut pentru prima dată creştini adevăraţi ce trăiau după principiile Bibliei, nu erau mulți, ci doar un grup mic de 40-50 de inşi cu copii cu tot.”? Deci ati mai intalnit sau nu credinciosi adevarati?

      Raspunsul dumneavoastra:

      2. Nu.

      Deci ati raspuns “NU” fara sa-i mentionati pe cei de la “A true church” si eu am vrut sa clarific asta. Prin urmare ar fi bine ca in orice loc o sa mai spuneti ca nu ati mai intalnit crestini adevarati, sa mentionati ca in afara de cei de la “A true church”, care impreuna cu dumneavoastra sunt probabil singurii credinciosi adevarati din lume. Nici aia n-au mai intalnit alti credinciosi adevarati decat probabil pe dumneavoastra. Pai asta e primul lucru care iti sare in ochi la o secta: se pretind singurii credinciosi adevarati de pe Terra (desi admit ca ar mai putea sa fie si altii, dar ei nu i-au vazut).

      Imi pare rau, dar nu cumpar asemenea gogosi.

  9. Paul M, tu spui: “In rest nu evit nici un raspuns, faptul ca nu scrie in Biblie de miscarea penticostala nu inseamna ca ea nu exista. Nu vad ce relevanta are asta?!”

    Nu vezi relevanța? Desigur că nu poți, pentru că învățăturile tale nu condamnă “nimic” din ce este adăugat la cuvintele lui Dumnezeu. Deşii, nu o singură dată ți-am mai spus că acest lucru este interzis.

    N-adăuga nimic la cuvintele Lui, ca să nu te pedepsească şi să fii găsit mincinos. (Prov 30:6)
    Dar, se pare că pentru tine “asta” nu are relevanță.

    • Ba da, eu condamn tot ceea ce se adauga la Scripturi. Si ceea ce se scoate sau ceea ce se rastalmaceste. A vorbi despre miscarea penticostala nu inseamna a adauga ceva la cuvintele lui Dumnezeu. Si cu asta am incheiat subiectul.

      • Ba nu condamni, ci sunt vorbe goale. Este foarte clar că te deranjează orice remarcă ce nu-ti aduce tie aprecieri. Am citit mai multe din articolele tale, iar răspunsurile pe care le-ai dat celor ce nu te-au înfruntat, desigur au fost mult diferite decât cele pe care mi le dai mie. Iar dacă ceva, din comentariile drepte nu-ti convine, le ștergi. Tu crezi că astfel se rezolvă problemele? De ce, mai degrabă nu te pui in regulă și să trăiești smerit înaintea lui Dumnezeu (1 Petru 5:6)?

        Ceva mai înainte ai scris că nu ai “timp sa abordezi asemenea bazaconii…”, dar ai avut timp să scrii despre învățăturile lor că sunt “aberații”.

        Iată că eu îmi voi face timp să scriu despre primul punct, lucru pe care ar fi trebuit tu să-l faci.
        Jesus Kills People (Revelation 2:23). He has killed everyone who has died (Deuteronomy 32:39).
        Isus omoară oameni (Apocalipsa 2:23). El a omorât pe toți cei care au murit (Deuteronom 32:39).
        Ce, in Biblia pe care tu o citești nu scrie la 1 Samuel 2:6, Domnul omoară şi învie, El coboară în Locuinţa morţilor şi El scoate de acolo. Sau, tu ai trecut cumva la o alta evanghelie (Galateni 1:6)?
        Deci, este cât se poate de clar că Domnul omoară oameni. Iar la Apocalipsa 2:23, chiar El spune: “Voi lovi cu moartea pe copiii ei. . .”
        La Deuteronom 32:39, este zis: Să ştiţi dar că Eu sunt Dumnezeu Şi că nu este alt dumnezeu afară de Mine; Eu dau viaţă şi Eu omor, Eu rănesc şi Eu tămăduiesc, Şi nimeni nu poate scoate pe cineva din mâna Mea.

        Dar, se pare că tu nu crezi cuvintele lui Dumnezeu, fiindcă spui că ele sunt “bazaconii” și “aberații”.

      • Domnule Sanda, aveti o hermeneutica cu probleme grave si rastalmaciti Scripturile. Domnul sa va ierte si sa va dea lumina ca sa va pocaiti de ceea ce faceti.

      • De ce domnule Paul M, nu ai scris: Nu, in Biblia mea nu scrie astfel!
        Sau, să fi scris: Da, într-adevăr in Biblia mea este scris astfel, numai că eu nu cred ce scrie acolo!
        De ce nu? Chiar nu-ti este frica de Dumnezeu, de scrii, sau rostești astfel de cuvinte nefolositoare?

        Vă spun că, în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor, pe care-l vor fi rostit.
        Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină şi din cuvintele tale vei fi osândit.” (Matei 12:36-37)

      • Domnule Sanda, cu tot respectul… dar imi pare rau sa constat ca la varsta pe care o aveti, dupa ce ati fost pastor si misionar, sustineti un mod de gandire atat de simplist si naiv. Adica daca ceva scrie sau nu scrie in Biblia mea sau a dumneavoastra. Probabil sunteti constient de faptul ca atat Biblia in limba romana cat si cea in limba engleza (cu diferitele lor versiuni de traducere) nu sunt traduceri perfecte. Prin urmare ca sa interpretezi corect anumite pasaje ai nevoie sa sti atat limba ebraica cat si limba greaca, plus sa intelegi cultura si gandirea vremii respective (altfel studiezi ce spun cei care sunt calificati in acest domeniu). Nu poti sa scoti un verset din context si sa faci afirmatii de genul: “Isus omoara oameni”. Ce ar putea intelege cineva care nu cunoaste Biblia daca ar citi asa ceva? Ca Domnul Isus este un criminal sadic care isi gaseste placerea sa omoare oameni? Prin urmare trebuie inteles contextul in care se spune ca “Voi lovi cu moartea pe copiii ei…” si aceasta afirmatie trebuie explicata in acest context.

        Din pacate sunt multi astazi care iau totul asa simplist si naiv, ajungand sa spuna tot felul de bazaconii. Plus ca nu e important doar sa ai boi si car, ci si sa pui corect boii in fata carului. Altfel ajungi sa pui carul in fata boilor si rezultatul se stie…

  10. La mulți ani tuturor tampiteilor (tremuricilor) cu ocazia comemorarii mortii lui Darwin (cel care a explicat de unde proveniti voi, vedeti teoria evolutiei)! Pentru cei normali: Sa multumim lui Dumnezeu, ca puteam sa fim ca ei!
    Pentru baptisti, botezul (cu …) al lui Caba pe tractor are o explicatie stiintifica: boala vibratiilor!

Leave a Reply