Probleme in paradisul NARismatic de la Agape?

claumatei

Desi era de asteptat ca o “noapte a duhului sfant” sa-i uneasca pe cei de la biserica Agape… in cele din urma au ajuns nu numai sa fie si mai dezbinati, ba chiar sa se desparta. Nu am informatii de la prima mana, dar din cate stiu pana acum se pare ca actorii principali ai acestui episod ar fi falsul NARpostol Daniel Matei si pastorul secundar Claudius Samartinean, liderul miscarii NARismatice IHOP din Romania. Sursele mele mi-au spus ca pastorul Claudius Samartinean si-a luat jucariile (impreuna cu o mare parte dintre tineri) si s-a mutat la biserica “Casa Inchinarii” din Timisoara. Momentan pe la Agape cam bate vantul (vezi progamul din data de 12 iunie 2016).

Dezbinarea unei biserici locale nu este un motiv de bucurie, dar cand ma gandesc la cantitatea de otrava spirituala raspandita de catre cei de la Agape (inclusiv prin televiziunea Alfa si Omega TV) in mediul evanghelic romanesc, consider ca un astfel de eveniment dureros e binevenit, mai ales ca exista voci ce aduc acuzatii de abuz spiritual si manipulare (nici o surpriza aici, pe asa ceva se cladeste toata miscarea NAR). Poate ca unii o sa se trezeasca in sfarsit la realitate si o sa scape din acest mediu NARismatic, care promite treziri spirituale cu surle si trambite, dar care in realitate se dovedesc a fi doar promisiuni desarte si sperante false.

Claudius, daca ramaneai la “Doamne, multi ai in gradina Ta…” mult mai castigat erai. Uneori prima impresie chiar conteaza…

Update – Comunicatul liderului “apostolic” Daniel Matei cu privire la situatia bisericii Agape:

comunicat1 comunicat2

48 Comments

  1. Ce PENIBILI sunt carismaticii astia, niste mascaricii si clovni spirituali ce vin cu basme gen Harry Potter, travestite fortzat in istorii biblice cu Ioan Botezatorul.

    Asta mai ales, Claudius Samaritean, (ce nume predestinat?!?) bate recordul la elucubratii si tampenii pseudobiblice regurgitate in timpul “predicilor”.
    Asta a terminat “teologia” la Universitatea Baptista Emanuel ?!? Pai nu merita nici macar sa treaca anul !

  2. Pe langa “Diferenta de Viziune sau metodelele prin care se pune Viziunea in practica” cam atat s-a dat bisericii ca si explicatie la adunarea generala a membrilor , mai sunt si alte motive , unul dintre ele il vedeti in inregistrarea de mai jos, incepand de la minutul 29:00. Bineinteles ca nu vor recunoaste public dar au impins din spatele scenei noi personaje care sa faca parte din conducerea bisericii.

  3. In plus daca vrei sa afli de ce numai vin doar jumatate din oameni la biserica trebuie sa faci o programare in privat cu “liderul apostolic” care a condus totul timp de 25 ani “Daniel Matei” , de unde vei iesii mai confuz si mai indoctrinat. defapt unele persoane care cu cateva saptamani in urma erau foarte suparate pe ce se intampla in biserica acum au ales sa ignore totul si sa ramana in continuare la Agape pe motiv ca “Domnul le-a vorbit sau ca nu au auzit vorbindu-se de rau pe cei care au plecat” , din pacate nu reusesc sa vada imaginea de ansamblu si la ce invataturi se supun, opresive si contradictorii cu Scripturile.

    La lista de demisii se afla si Pastorul Secundar Adi Maghet , impreuna cu directorul de la Media care ambii au slujit timp de 10-20 de ani in biserica. Pr Adi Maghet a avut si alte motive personale pt care a luat aceasta decizie dar un motiv legat de biserica este acesta “a fost pus in situatia de a denigra unele persoane din biserica dar a refuzat sa faca asta”.

    Referitor la biserica Casa Inchinarii , nu stiu daca s-au mutat acolo sau nu , dar Claudius tine intalnirile IHOP in cladirea bisericii Casa Inchinarii , poate de acolo a iesit zvonul acela , poate gresesc nu m-am interesat ce sa intamplat in ultimele 2 saptamani.

    Daca privim din punct de vedere organizatoric modelul de biserica independenta adoptat de biserica Agape , adunati impreuna sub o Viziune data de “Liderul Apostolic” este un mare esec care creaza o biserica obosita si pe care o bate vanturile doctrinare dintr-o extrema in alta. Unele exemple de biserici din SUA care adopta aceeasi mentalitate ca si conducerea bisericii Agape si care prefera sa renunte la oameni si Scripturi decat la viziunea lor (in limba engleza):

    http://004f597.netsolhost.com/Vision/05%20Eric%27s%20Vision%20From%20God%201.mp3
    http://004f597.netsolhost.com/Vision/10%20Throw%20Them%20Off%20the%20Bus%201.mp3

    + unele articole folositoare pt combaterea invatatorilor mincinosi (in limba engleza) :
    http://www.piratechristian.com/messedupchurch/p/shocking-stuff-youre-not-supposed-to-know
    http://www.piratechristian.com/messedupchurch/2016/4/confirmation-bias-why-we-protect-our-false-beliefs
    http://www.piratechristian.com/messedupchurch/2016/1/defusing-demonic-dirty-bombs

      • BRAVO si FELICITARI pentru toate comentariile tale, Sola Scriptura !

        Cat despre cei care cred in Sola ABERATIILE si ELUCUBRATIILE SPIRITUALE hiper-carismatice ale N.A.R/ IHOP/guru Bill Johnson and Co. ar fi bine sa-si revina din delir, sa STUDIEZE Scriptura cuplat cu rugaciune fierbinte pt. a fi calauziti de Duhul Sfant, nu de “duhul” carismatic din lampa lui Aladin a profetilor N.A.R si sa se pocaiasca apoi profund ca s-au lasat asa de lesne atrasi in bazaconiile acestea New Age-carismatice.

    • Cam câți membrii mai are la ora actuală Agape? La inceputul anilor ‘ 90 au început o megaconstrucție pentru o megabiserică, dar mi se pare că nu a fost să fie. Mulți ani au tinut slujbele tot în acel “cort” din spate, între blocuri. Cred că clădirea nouă nici acuma nu este gata în totalitate, iar în plus, ziarele din Timișoara scriau că Biserica Agape are o datorie de un milion de euro finanțelor timișorene; n-au plătit niciodată impozit pe noua clădire. Apoi, liderii bisericii nu dau deloc dovadă de transparență: de mai bine de o lună încoace au oprit transmisiunea live, motivând că schimbă aparatura. O fi, însă pare prea mare coincidența; exact după ce s-au cam golit scaunele au hotărât să stingă și becurile.

      • Daca si la chestia asta cu transmisia live incearca sa manipuleze, ce sa mai zicem de alte chestii ce tin de manipularea interna. Din cate am vazut eu Samartinean Claudius impreuna cu Adi Maghet au plecat cu o parte buna din biserica Agape (vezi https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10208743327395085&set=a.10202835746469254.1073741855.1069156556&type=3&theater), deci probabil ca au ramas foarte putini si vor sa ascunda acest fapt. Ba mai mult Daniel Matei a dat si comunicatul acela penibil in care se pretinde mare “lider apostolic” si in care i-a balacarit public pe Claudius Samartinean si Adi Maghet. Desi tot comunicatul respectiv e de rasu-plansu, mi s-a parut tare modul in care Daniel Matei incearca sa fie corect politic si foloseste sintagma “principii nedumnezeiesti”, de parca ar exista asa ceva. Probabil expresia “principii satanice” i s-a parut prea dura, asta tinand cont de faptul ca Biblia ne spune ca orice nu vine de la Dumnezeu vine de la cel rau.

    • Cred ca este bine cea ce faci, sa te bazezi pe cele 5 Solas a Reformatiei. Domnul sa te ajute si calauzeasca in calatoria ta spirituala. Cuvantul lui Dumnezeu va aduce roade prin puterea Duhului Sfant (Isaia 55:11).

      Iti recomand cartea “Broken: 7 “Christian” Rules That Every Christian Ought to Break as Often as Possible” (in engleza: https://www.amazon.com/Broken-Christian-Rules-Every-Possible-ebook/dp/B00ANPY3KK/ref=sr_1_1?s=books&ie=UTF8&qid=1471084230&sr=1-1&keywords=fisk+broken#nav-subnav).

      http://www.bisericalutherana.ro/

  4. un frate ingrijorat de sufletele care se supun in fiecare saptamana unor doctrine foarte periculoase care in timp iti distrug credinta sau ajungi in idolatrie , precum suntem avertizati in Scripturi de pericolele invataturilor false. Acum 2 ani am inceput sa studiez Cuvantul si am observat ca sunt prea multe contradictii cu ce ni se spunea din fata, asa ca am ales sa plec , doar pastorului Adi Maghet am mentionat lucrul asta dupa care mi sa spus “sa ma hotarasc rapid altfel cel rau va face ce vrea cu mine , pt ca nu sunt acoperit sipritual” , in fine e tipic carismatic. Majoritatea pritenilor mei sunt de la Agape , unii au plecat altii au ramas asa ca nu imi voi da numele pt ca nu vreau sa creez neplaceri nimanui. Problema este cu doctrinele carismatice NAR si IHOP iar mai nou in ultimii ani influentati masiv de Bethel Reding California, biserica lui Bill Johnson. Sunt multe materiale pe internet care explica ereziile grave din acele miscari , majoritatea se pot elimina daca am ramane la Cuvintele Scrise ale lui Dumnezeu in Scripturi si nu sa alergam dupa profetia sau experientele lui X sau Y , pe motivul ca Domnul faca lucruri noi pe pamant. Spune asta Apostolilor care si-au dat viata pentru evanghelie si crestinilor care au trait un fel de crestinism de mana a doua timp de 1900 de ani. Asta creaza aceste tipuri de doctrine , un fel de elitism spiritual bazate pe nush ce Evanghelie Deplina pe care trebuie sa o implinim. Ufff daca puterea Evangheliei sta in mainile noastre si nu in lucrarea terminata la Cruce de Domnul Isus acum 2000 de ani atunci Evanghelia numai e o veste buna si tot ce pot sa iti spun e “Succes , pt ca vei avea nevoie”.
    Sunt multe lucruri care pot fi spuse dar mai bine las cititorii cu un indemn la a ne intoarce la Scripturi ca si autoritate finala in toate doctrinele noastre (sa testam tot ce ni se spune la Cuvant asa cum au facut si cei din Bereea), putem dezbate lucrurile acelea dar nu ce au redefinit profetii din zilelele noastre ce a spus Domnul.
    Sola Fide – Sola Scriptura – Solus Christus – Sola Gratia – Soli Deo Gloria . Domnul sa va tina in pacea si harul Lui! . Pe pamant nimeni vede lucrurile 100% perfect dar intelepciunea lui Dumnezeu ne-a fost revelata prin Cruce. Sa nu lasam pe nimeni sa ne fure increderea in ceea ce Domnul a castigat pt noi si astfel sa ne fie luati ochii de Hristos mirele nostru. Sa nu ne lasam inselati sinceritatea nu este egala cu adevarul iar daca vreti sa va vorbeasca Domnul audibil cu privire la lucrurile aceastea cititi Scipturile cu VOCE TARE , hehe 🙂

    • Sunt total de acord cu ceea ce spuneti. Apreciez curajul pe care l-ati avut atunci cand ati decis sa parasiti aceasta miscare. Cei mai multi nici nu vor sa auda despre NAR, ba mai mult nici nu cred ca ar exista asa ceva. Cand am scris prima data despre IHOP am fost contactat de Claudius care mi-a spus ca IHOP nu face parte din NAR si ca citez “NAR nu exista decat in mintea unora”…

      Domnul sa va binecuvinteze si sa va dea putere sa spuneti altora despre pericolele acestei miscari.

      • “Blessing”…?!? Asta ce-o mai fi? O injuratura sau invectiva carismatica, camuflata in “binecuvantare” ?
        JALNIC !

  5. Stiti, cred ca o sa scriu degeaba, dar totusi.. Ma doare pt ca in timp ce oameni mor in jurul nostru, lipsiti, fara speranta, fara ajutor, fara Hristos, noi ne mancam in gura precum caini… dar este ok nu? Pana la urma, trebuie sa “demascam” pe Satana. Cand o sa intelegm ca biserica este a Lui Hristos si ca El are grija de ea, El este destul de intelept si priceput sa stie cum sa isi curateasca mireasa. Sau credeti ca o puteti face voi mai bine? Va spun ca ceea ce eu am vazut in toate articolele astea nu este deloc crestineste: defaimare, orgoliu, mandrie, lipsa de caracter, de dragoste, de smerenie, de blandete… seamna cu Hristos nu? Ati putea sa va rugati pt oamenii astia, nu cu mandrie ci cu dragoste si cu o inima careia sa ii pese. “Cine crede ca poate sta in picioare ia seama sa nu cada”
    Cred ca ar trebui sa fiti mai atenti la scripturile pe care le tot amintiti:
    Fapt 5:38
    Şi acum, eu vă spun: «Nu mai necăjiţi pe oamenii aceştia, şi lăsaţi-i în pace! Dacă* încercarea sau lucrarea aceasta este dela oameni, se va nimici;
    Fapt 5:39
    dar* dacă este dela Dumnezeu, n’o veţi putea nimici. Să nu vă pomeniţi că luptaţi** împotriva lui Dumnezeu.“

    • Oriunde ai un mediu de discutie vei gasi si puncte bune si rele, nu ai cum sa eviti, dar asta nu inseamna ca poti ignora totul pt ca nu iti place ce auzi. Testeaza tot la Cuvantul lui Dumnezeu sa vezi daca sta in picioare. Sa invatam sa luam totalitatea Scripturilor si ce ne invata ele in context, si ca mesaj general.
      Dragoste pt fratii tai inseamna sa le spui adevarul chiar daca ei nu vor sa creada, daca nu ne-ar pasa nu am zice nimic. Degeaba te duci la oamenii din jurul tau cu o alta evanghelie care nu-i poate salva , prima oara trebuie sa facem curatenie in biserica “judecata incepe de la casa Domnului” altfel ii trimiti pe oameni in barlogul ursului. Ne unim in jurul adevarului , nu al ereziilor.
      Daca vrei versete sa prezentam si cateva puncte de pe cealalta fata a monedei pe care multi vor sa o ignore pt ca refuza sa puna la test experientele si setul lor de credinte. Sunt multe pasaje prin care suntem avertizati sau incurajati sa luptam pt credinta data odata pentru totdeauna , sa vedem cateva:

      Matei 7: 15-23
      Păziţi-vă de proroci mincinoşi. Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt nişte lupi răpitori. 16 Îi veţi cunoaşte după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini? 17 Tot aşa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele. 18 Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune. 19 Orice pom care nu face roade bune este tăiat şi aruncat în foc. 20 Aşa că după roadele lor îi veţi cunoaşte.21 Nu oricine-Mi zice: ‘Doamne, Doamne!’ va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu, care este în ceruri. 22 Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: ‘Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?’ 23 Atunci, le voi spune curat: ‘Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege’. 24 De aceea, pe oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată, care şi-a zidit casa pe stâncă.

      Matei 24: 4-11 + 2 Tesalonicei 2 : profetii de la IHOP si NAR vor sa cucereasca lumea pt Hristos altfel Domnul nu se va intoarce sau nu poate sa se intoarca , ce mare trezire asteapta NAR si IHOP?
      Cât priveşte venirea Domnului nostru Isus Hristos şi strângerea noastră laolaltă cu El, vă rugăm, fraţilor, 2 să nu vă lăsaţi clătinaţi aşa de repede în mintea voastră şi să nu vă tulburaţi de vreun duh, nici de vreo vorbă, nici de vreo epistolă ca venind de la noi, ca şi cum ziua Domnului ar fi şi venit chiar. 3 Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip, căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credinţă şi de a se descoperi omul fărădelegii[a], fiul pierzării, 4 potrivnicul care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte „Dumnezeu”. Arătarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase 10 şi cu toate amăgirile nelegiuirii pentru cei ce sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi. 11 Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună: 12 pentru ca toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiţi. 13 Noi însă, fraţi preaiubiţi de Domnul, trebuie să mulţumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, căci de la început Dumnezeu v-a ales pentru mântuire, în sfinţirea Duhului şi credinţa adevărului. 14 Iată la ce v-a chemat El, prin Evanghelia noastră, ca să căpătaţi slava Domnului nostru Isus Hristos. 15 Aşadar, fraţilor, rămâneţi tari şi ţineţi învăţăturile pe care le-aţi primit fie prin viu grai, fie prin epistola noastră. 16 Şi Însuşi Domnul nostru Isus Hristos şi Dumnezeu, Tatăl nostru, care ne-a iubit şi ne-a dat prin harul Său o mângâiere veşnică şi o bună nădejde, 17 să vă mângâie inimile şi să vă întărească în orice lucru şi cuvânt bun!

      Şi care va fi semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului acestuia?” 4 Drept răspuns, Isus le-a zis: „Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva. 5 Fiindcă vor veni mulţi în Numele Meu şi vor zice: ‘Eu sunt Hristosul!’ Şi vor înşela pe mulţi. 6 Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie: vedeţi să nu vă înspăimântaţi, căci toate aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar sfârşitul tot nu va fi atunci. 7 Un neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie, împotriva altei împărăţii şi, pe alocurea, vor fi cutremure de pământ, foamete şi ciumi. 8 Dar toate aceste lucruri nu vor fi decât începutul durerilor. 9 Atunci vă vor da să fiţi chinuiţi şi vă vor omorî; veţi fi urâţi de toate neamurile pentru Numele Meu. 10 Atunci, mulţi vor cădea, se vor vinde unii pe alţii şi se vor urî unii pe alţii. 11 Se vor scula mulţi proroci mincinoşi şi vor înşela pe mulţi.

      Matei 24 : 24-25
      Căci se vor scula hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi, vor face semne mari şi minuni, până acolo încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi.
      Apocalipsa 17:9 – Agenda NAR de a cuceri cei 7 munti ai societatii ca urmare a unei revelatii pe care unii au primit-o , sa fie oare o coincidenta ?
      Apoi unul din cei şapte îngeri care ţineau cele şapte potire a venit de a vorbit cu mine şi mi-a zis: „Vino să-ţi arăt judecata curvei celei mari, care şade pe ape mari. 2 Cu ea au curvit împăraţii pământului şi locuitorii pământului s-au îmbătat de vinul curviei ei!” 3 Şi m-a dus, în Duhul, într-o pustie. Şi am văzut o femeie şezând pe o fiară de culoare stacojie, plină cu nume de hulă şi avea şapte capete şi zece coarne. 5 Pe frunte purta scris un nume, o taină: „Babilonul cel mare, mama curvelor şi spurcăciunilor pământului”. 6 Şi am văzut pe femeia aceasta îmbătată de sângele sfinţilor şi de sângele mucenicilor lui Isus. Când am văzut-o, m-am mirat minune mare. 7 Şi îngerul mi-a zis: „De ce te miri? Îţi voi spune taina acestei femei şi a fiarei care o poartă şi care are cele şapte capete şi cele zece coarne. 8 Fiara pe care ai văzut-o era şi nu mai este. Ea are să se ridice din Adânc şi are să se ducă la pierzare. Şi locuitorii pământului ale căror nume n-au fost scrise de la întemeierea lumii în cartea vieţii se vor mira când vor vedea că fiara era, nu mai este, şi va veni. – 9 Aici este mintea plină de înţelepciune. – Cele şapte capete sunt şapte munţi pe care şade femeia.

      2 Petru 2
      În norod s-au ridicat şi proroci mincinoşi, cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura pe furiş erezii nimicitoare, se vor lepăda de Stăpânul care i-a răscumpărat şi vor face să cadă asupra lor o pierzare năpraznică. 2 Mulţi îi vor urma în destrăbălările lor. Şi, din pricina lor, calea adevărului va fi vorbită de rău. 3 În lăcomia lor vor căuta ca, prin cuvântări înşelătoare, să aibă un câştig de la voi. Dar osânda îi paşte de multă vreme şi pierzarea lor nu dormitează.

      Fapte 20 : se pare ca Apostolul Pavel a lasat instructiuni ca pastorii sa mustre pe altii care aduc erezii in biserica lui Hristos , unitate de dragul unitatii nu ajuta pe nimeni daca te bate vantul in toate partile.
      In plus ia laudat pe cei din Berea cand nu au luat de moca tot ce li se spunea ci testau totul la Scripturi.
      Luaţi seama dar la voi înşivă şi la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi[a], ca să păstoriţi Biserica Domnului, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său. 29 Ştiu bine că, după plecarea mea, se vor vârî între voi lupi răpitori, care nu vor cruţa turma, 30 şi se vor scula din mijlocul vostru oameni care vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor. 31 De aceea vegheaţi şi aduceţi-vă aminte că, timp de trei ani, zi şi noapte, n-am încetat să sfătuiesc cu lacrimi pe fiecare din voi.
      Tit 1 : Căci episcopul[b], ca econom al lui Dumnezeu, trebuie să fie fără prihană, nu încăpăţânat, nici mânios, nici dedat la vin, nici bătăuş, nici lacom de câştig mârşav, 8 ci să fie primitor de oaspeţi, iubitor de bine, cumpătat, drept, sfânt, înfrânat, 9 să se ţină de Cuvântul adevărat, care este potrivit cu învăţătura, pentru ca să fie în stare să sfătuiască în învăţătura sănătoasă şi să înfrunte pe potrivnici. 10 În adevăr, mai ales printre cei tăiaţi împrejur, sunt mulţi nesupuşi, flecari şi amăgitori, 11 cărora trebuie să li se astupe gura. Ei buimăcesc familii întregi, învăţând pe oameni, pentru un câştig urât, lucruri, pe care nu trebuie să le înveţe. 12 Unul dintre ei, chiar proroc al lor, a zis: „Cretanii sunt totdeauna nişte mincinoşi, nişte fiare rele, nişte pântece leneşe”. 13 Mărturia aceasta este adevărată. De aceea mustră-i aspru, ca să fie sănătoşi în credinţă 14 şi să nu se ţină de basme evreieşti şi de porunci date de oameni, care se întorc de la adevăr. 15 Totul este curat pentru cei curaţi, dar, pentru cei necuraţi şi necredincioşi, nimic nu este curat: până şi mintea şi cugetul le sunt spurcate. 16 Ei se laudă că cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele Îl tăgăduiesc, căci sunt o scârbă: nesupuşi şi netrebnici pentru orice faptă bună.
      2 Timotei 3 si 4
      Tu să rămâi în lucrurile pe care le-ai învăţat şi de care eşti deplin încredinţat, căci ştii de la cine le-ai învăţat: 15 din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire, prin credinţa în Hristos Isus. 16 Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, 17 pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.
      Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea lui Hristos Isus, care are să judece viii şi morţii, şi pentru arătarea şi Împărăţia Sa: 2 propovăduieşte Cuvântul, stăruie asupra lui la timp şi ne la timp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândeţea şi învăţătura. 3 Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă, ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute şi îşi vor da învăţători după poftele lor. 4 Îşi vor întoarce urechea de la adevăr şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite. 5 Dar tu fii treaz în toate lucrurile, rabdă suferinţele, fă lucrul unui evanghelist şi împlineşte-ţi bine slujba.

    • Copiez un comentariu cu bun-simt pe care l-am gasit zilele trecute pe internet:
      dumneata probabil n-ar trebui să-ți pierzi vremea pe bloguri că-ți fac rău și-ți aduc nefericire.

    • Retorica trasa la indigo…tipic hiper-carismatica !
      Mr. “M” confuzi halucinant lucrurile din Scriptura.
      Da, cred ca in cazul persoanelor de genul tau, doar rugaciunea si harul Domnului Isus va mai poate salva din delirul si manipularea religioasa pseudoevanghelica in care v-ati cufundat. Argumentatia exegetica pertinenta sau informatiile apologetice sunt socotite de carismatici ca si tine: “defaimare, mandrie, orgoliu, lipsa de caracter si de dragoste…etc…etc.” .

      Probabil cand cititi in Scriptura, daca o cititi cumva, unde se descrie modul DUR verbal cum Domnul ISUS si apostolii lui ii tratau pe ipocritii religiosi, pe liderii spirituali, pe marii liderii ai “credinciosilor” de atunci, va inchideti ochii si va astupati urechile.

    • Popsea nu are nici cea mai mica legatura cu Claudius si partea din biserica agape care a plecat odata cu el, si nici macar cu biserica Agape nu a avut vreodata vreo legatura. (Biserica Agape cu biserica Salem din Oradea sunt biserici prietene intr-adevar dar asta e cu totul altceva). Si Claudius nu este deloc de-acord cu ceea ce predica Popsea. Daca ai fi ascultat predicile lui Claudius si aculti o predica de-a lui Popsea pe aceeasi tema vei vedea cat de diferite sunt teologiile lor.Ai fi avzut ca, Claudius vorbeste despre pocainta, despre pacat, despre a ne lupta cu pacatul, despre trairea in sfintenie si curatie, etc. Dar da, de ce sa nu vorbim in necunostinta de cauza?
      In rest nu am ce sa zic, pentru ca nimeni de aici nu stie cu adevarat ce s-a intamplat dar toti isi dau cu parerea.
      si btw. Claudius nu a fost niciodata pastor la Casa Inchinarii. dar again, cui ii pasa care e adevarul? hai sa denigram oamenii pe blog-uri si sa le dam si altora ocazia sa o faca.
      Good job.

      • Putem sa tragem o linie la sfarsitul zilei , iar motivele pt care s-au despartit sunt irelevante pt biserica lui Hristos, pt ca multi nu inteleg pericolele la care su supun cand urmeaza pe oameni care fac parte din miscarile eretice carismatice NAR de la IHOP , biserica lui Bill Johnson , Hillsong si restul. De acolo vin adevaratele probleme si pericole pt viata vesnica a oamenilor pt ca predica o alta evanghelie plina de inavataturi false, nu pt ca unii lideri nu se inteleg si au facut prostii, natura omului este pacatoasa si pot rezulta neintelegeri si certuri oriunde ai un sistem cu oameni.
        Ma repet din nou dar majoritatea sunt prea indoctrinati si orbi spiritual ca sa vada aceste lucruri sau sa puna cresinta lor la testele scripturii , ignora multiplelele avertismente cu privire la invatatorii mincinosi gasite in Biblie si dau pe cartea cu “dragostea” , fara sa inteleaga ca daca desparti adevarul de dragoste nu ai nimic si nici nu ai nevoie de Biblie pt ca si un musulman isi poate iubi iubi fratii lui. Nu e de mirare ca 80% din liderii carismatici imping din spate uniunea cu Catolicii si alte secte in numele unitatii si al dragostei lipsite de adevar. Incepand de la Mike Bickle , Kris Valoton si restul profetilor mincinosi au inceput o campanie de ecumenism , la fiecare conferinta carismatica din ultimul timp chiar si in romania la conferinta de la Cluj Kris Valloton l-a ridicat in slavi pe papa Francisc – sa sa ne iubim , putem lasa diferentele doctrinale deoparte – se bate toba unitatii lipsita de adevar , foarte trist.
        Succes in apostazia care va creste tot mai mult – toti sub numele unui Dumnezeu generic , in care Scripturile numai sunt relevante pt ca avem o turma de profeti mincinosi care ne gadila urechile si fiecare primeste cuvinte de la “domnul” , o fi un domn dar nu e cel revelat in Scripturi.

      • @Sola Scriptura sincer nu inteleg ce legatura are ceea ce am zis eu cu commentul tau dar in fine. Il cunosc pe Claudius personal de ceva vreme si daca stiu un lucru e acela ca predica Scripturile.. nu ridica in slavi pe nimeni altul in afara de Cristos. Si as vrea sa stiu cu ce e periculoasa activitatea Casei de Rugaciune (IHOP) din Romania/ Timisoara, pe care Claudius o conduce. Nu ma intereseaza de IHOP KC sau de Mike Bicke. Nu cunosc in masura asa mare lucrarea lor, insa cunosc lucrarea Casei de rugaciune din Timisoara si a lui Claudius.. si daca ii bagati in aceeasi oala cu miscarea NAR banuiesc ca aveti motive bine intemeiate sa faceti asta.

  6. Ionut Popsea e Pastorul bisericii Independente “PLUS ZERO” din Oradea , fost membru al trupei Dunamis, casatorit cu sora lui Ted Ciuciui(a fost de cateva ori la Agape in trecut) pastorul bisericii Salem alta organizatie Carismatica care a plantat cateva biserici in Oradea.
    Din cate am observat “PLUS ZERO” este adepta al miscarii “Hyper Grace Movement” , o miscare destul de recenta care a luato in directia opusa opusa legalismului dar din pacate a dat in alta groapa. Nu imi place sa critic bisericile in care se predica evanghelia din abundendenta , puse in contrast cu majoritatea bisericilor legaliste din romania de la care pleci cu o lista de 3 pasi si 2 porunci pe care trebuie sa le implinesti saptamana care urmeaza ca Dumnezeu sa fie multumit de tine sau ca sa demonstrezi ca esti crestin, practic alte poveri pe care sa le cari fara sa iti ofere speranta si iertarea pacatelor pe care le avem in Hristos.
    Dar “Hyper Grace movement” predica o biblie incompleta daca pot sa zic asa, si oricat de sinceri ar fi ei in dorinta de a scoate oamenii de sub opresia legalismului in libertatea pe care o avem in Hristos nu poti lua din Scripturi doar o parte si sa ignori restul, in consecinta ajungi la tot felul de interpretari gresite sau incomplete.
    https://www.facebook.com/Biserica-PLUS-ZERO-729174223837330/
    Ei sunt impotriva sistemelor religioase (desi daca ne uitam istoric obs ca doar se schimba un sistem religios cu altul , la care se renunta la anumite practici si apoi se inlocuiesc cu alte practici fie ele de natura practica sau spirituala – in concluzie e doar o alta Religie – un set de doctrine). Ei predica doar har si dragoste fara lege sau pacat (daca o luam asa tai motivul pentru care Domnul a venit pe pamant sa ne rascumpere , sa ne impace cu Dumnezeu in noul legamant in sangele Lui : Petru cand s-a ridicat in ziua cincizecimii i-a convis pe evrei de pacatul lor prima data ca sa-i aduca in pozitia de a recunoaste ca au nevoie de un mantuitor , de salvare care vine din exterior.) , fara predici despre iad , toata viata ta e un fel de basm euforic in care ignori problemele si luptele zilnici reale cu pacatul din viata ta , declari tot feluri de lucruri peste tine si acum umbli in ele fara sa fi legat de responsabilitatile care presupun , fara nevoia de marturisire a pacatelor si pocainta (aici se poate face a distinctie – pocainta in sensul de o schimbare a mintii , o intoarcere la Dumnezeu , un regret al pacatului comis impotriva lui Dumnezeu sau pocainta ca renuntare totala la un pacat anume sau un stil de viata pacatos. Ce e drept toti pacatuim si trebuie sa fim atenti sa nu facem din libertatea crestinului o pricina de a pacatui si in acelasi timp sa nu tragem o linie arbitrara cu privire unde se termina libertatea si responsabilitatea unui crestin in viata de zi cu zi cu anumite legi nescrise impuse de comunitatea religioasa din care faci parte – nu stiu sa explic bine dar sper ca se intelege).
    Sper ca vor recunoaste modul gresit in care interpreteaza Cuvantul lui Dumnezeu si sa se corecteze in Doctrina lor.

    Jesus was full of both “grace and truth” (John 1:14). The two are in delicate balance, and a tip to either side can result in a false gospel. We must always compare any new teaching with the “whole counsel of God” and learn to disregard anything that veers even slightly from the truth (1 John 4:1).

    In summary, much of what the hyper-grace preachers teach is valid. We are indeed saved by grace, not our works (Ephesians 2:8–9). And God’s grace is marvelous, great, and free (1 Timothy 1:14). However, hyper-grace teaching is out of proportion to the rest of Scripture. Any time one doctrine is emphasized to the exclusion of the rest, we fall into error because we fail to “correctly handle” the Word (2 Timothy 2:15).
    http://www.gotquestions.org/hyper-grace.html

    un alt articol lung in limba engleza pe tema aceasta pt cei care au rabdare sa studieze , nu sunt de acord cu tot ce este scris dar puteti observa multe carente si probleme cu modul de abordare a Scripturilor a celor din miscarea “Hyper Grace”.
    http://www.apologeticsindex.org/4981-antinomianism

    • Multumesc de informatii. Am auzit de “hyper-grace movement”, dar nu stiam ca exista si in Romania. Cred ca o sa aiba mare success in anii care urmeaza, mai ales printre hipsteri. Am incercat si eu sa ascult o predica de-a lui Popsea pe Youtube, dar nu am rezistat prea mult… Ce sa zic, daca saritul din lac (legalism) in put (hyper-grace) inseamna progres, atunci putem spune ca au progresat 🙂

    • “Sola Scriptura” spui: “Sper ca vor recunoaste modul gresit in care interpreteaza Cuvantul lui Dumnezeu si sa se corecteze in Doctrina lor.”

      Biblia spune: Să aveţi o purtare bună în mijlocul neamurilor, pentru ca, în ceea ce vă vorbesc de rău ca pe nişte făcători de rele, prin faptele voastre bune pe care le văd, să slăvească pe Dumnezeu în ziua cercetării. (1 Petru 2:12)

    • Sola Scriptura, spui: “Domnul sa aiba mila de cei care cred mizeria asta . . .
      Ce este mizerie, faptul că “Daniel Matei” a postat acel comunicat, sau ceea ce a scris acolo? Sau cei ce citesc nu ar trebui să creadă ce este spus acolo?

  7. Imi place ca noi romanii avem o parere despre orice si oricine. Daca nu ai informatii de la sursa sigura de unde atatea ideii? Eu iti propun , de fapt va propun sa vorbiti cu oamenii care fac parte din IHOP sau Agape sau orice alta biserica pe care vreti sa o criticati si apoi aduceti si argumente Biblice. Atunci vorbiti in cunostinta de cauza. Ce am citit nu e nimic concret, e doar bazat pe parerea autorului si vorbe auzite (barfa). Le spuneti oamenilor sa aiba discernamant, dar al vostru cum e? Daca vorbiti de rau din auzite? Aduceti acuzatii pe care nu le puteti sustine in nici un fel pentru ca acuzati oameni si lucrari pe care nu le cunoasteti. Nu o sa spun ca aveti sau nu dreptate, doar ca abordarea e gresita si punctul de vedere nu are nici un fel de sustinere. Daca unul dintre voi il cunoaste pe Daniel Matei sau Claudius Samartinean personal as vrea sa aud o parere, altfel totul e vorba goala.

    • Eu nu am o parere despre orice si orice. Despre subiectul de fata am insa o parere care s-ar putea sa fie valida sau nu.

      Concret e ca drumurile celor doi (Daniel Matei si Claudius Samartinean) s-au despartit.

      Unde e vorbirea de rau? Va rog sa explicati. Concret 🙂

      Nu trebuie sa cunosc personal o anumita pentru a putea sa-mi exprim parerea despre el/ea. Mai ales cand actiunile si vorbele acestor persoane sunt publice si se pot verifica.

      • Crezi ca are rost sa incepe o discutie care duce nicaieri?
        Pur si simplu ai pus doua lucrari intr-o lumina nu prea buna si vizitatorii au niste comenturi care lasa de dorit, avand in vedere ca sunt crestini. Nu am nimic cu nimeni si nu tin partea nimanui, nici nu sunt interesat sa o fac. Dar ca si crestini cred ca putem mai mult decat atat.

        Legat de faptul ca nu trebuie sa cunosti o persoana personal … sunt surprins ca poti sa iti formezi o parerea asa de usor despre niste oameni pe care ii vezi pe internet! Sunt curios de ce actiuni si vorbe spui? Nu prea cred ca i-ai vazut intr-o ipostazsa necrestineazca pe nici unul dintre ei. Daca ar fi asa ar fi plin internetul de lucrul acesta. Vorbele se pot interpreta + daca vorbim despre ce fel de viziune sau intepretare a anumitor subiecte Biblice … nu are rost sa discutam. Fiecare ar trebui sa asculte si sa cerceteze si sa ia ce e bun.

    • Voi scrie aici pt ca lucrurile vizeaza toata miscarea NAR nu numai IHOP:

      Citat Marius V “ Vorbesti despre Casa de Rugaciune din Timisoara, dar toate videourile sunt in limba engleza si nu sunt de la IHOP-TM.
      Aduci argumente despre o lucrare si sunt sustinute de videouri si declaratii ale altor oameni care nu au fost niciodata la IHOP. Nu m-i se pare intemeiat nimic din ce zici. Daca imi dai exemple din Casa de Rugaciune TM atunci da cred. Cat despre IHOP-KC e cu totul un alt subiect.
      Da, IHOP-KC si IHOP-TM sunt lucrari asemanatoare, dar asta nu inseamna ca sunt identice. ”

      Citat Marius V “Imi place ca noi romanii avem o parere despre orice si oricine. Daca nu ai informatii de la sursa sigura de unde atatea ideii? Eu iti propun , de fapt va propun sa vorbiti cu oamenii care fac parte din IHOP sau Agape sau orice alta biserica pe care vreti sa o criticati si apoi aduceti si argumente Biblice. Atunci vorbiti in cunostinta de cauza. Ce am citit nu e nimic concret, e doar bazat pe parerea autorului si vorbe auzite (barfa). Le spuneti oamenilor sa aiba discernamant, dar al vostru cum e? Daca vorbiti de rau din auzite? Aduceti acuzatii pe care nu le puteti sustine in nici un fel pentru ca acuzati oameni si lucrari pe care nu le cunoasteti. Nu o sa spun ca aveti sau nu dreptate, doar ca abordarea e gresita si punctul de vedere nu are nici un fel de sustinere. Daca unul dintre voi il cunoaste pe Daniel Matei sau Claudius Samartinean personal as vrea sa aud o parere, altfel totul e vorba goala.”

      Marius, ai ascultat predicile lui Claudius si de cate ori citeaza pe Mike Bickle si pe facebook posteaza de la IHOP-KC, ai ascultat marturia lui Claudius referitor la casa de rugaciune ? De unde crezi ca a pornit totul si cine i-a sustinut ani buni , tii cum se numesc conferintele de la sfarsitul anului de la Agape “Un Lucru” si conferinta de la IHOP-KC “One Thing” , in plus acum 1 an an a fost o conferinta la agape cu Corey Russell , un vorbitor principal de IHOP-KC numele conferintei fiind acelasi nume folosit de IHOP-KC pt conferintele lor.
      https://www.youtube.com/watch?v=GbeKOIX7cfo

      Asta fara sa adaugam aberatiile celor de la Biserica lui Bill Johnson, nu a trecut mult de la conferinta “Holy Spirit Night” Ben Fitz este vorbitor de la Bethel, si fara Miscarea NAR din care face parte Daniel Matei (referitor la el studiaza NAR si apoi asa numita Evanghelia Deplina(https://docs.google.com/document/d/1IaUFVQc7APh2Zo8yjMpKYvj2t3_npzf3makrp-Eyg5U/edit?usp=sharing) si ia vezi pe cine predica el cand vorbeste luand in considerare ca se predica pe el si experientele lui. Ce a spus apostolul Pavel cand zice ca el nu se predica pe el insusi ? cauta singur.). Putem adauga si pretenia buna pe care o au cu biserica “Adoram” din arad o biserica cultica adpta a invataturilor celor de la Bethel , Bill Johnson , + alte carti si invataturi eretice pe care le promoveaza.
      ——- Dacă arată ca o raţă, merge ca o raţă, măcane ca o raţă, e RAŢĂ! ——-

      Daca iti spun ca am mers 11 ani la Agape si implicat in diverse lucrari de-a lungul timpului si ii cunosc personal pe cei in cauza te ajuta cu ceva ca sa iei in considerare avertismentele si ce este scris in toate comentariile precedente ? in plus tot ce am scris personal este luat din gura celor prezenti la ce sa intamplat si adunarile generale, nici nu ma intereseaza toate motivele sau asa numitele “motive reale” pt ca problema “reala” este doctrina plina de erezii.

      Stiu ca esti suparat cand ceva ce ai crezut nu prea are baza solida dar ia putin mai mult timp si studiaza invataturile lor sa vezi daca stau sau nu in picioare din perspectiva Scripturilor. Degeaba te amagesti cu “Da, IHOP-KC si IHOP-TM sunt lucrari asemanatoare, dar asta nu inseamna ca sunt identice.” , cat de aproape de poti apropia de foc pana nu te arzi si tu! aici este vorba de lucruri care duc oamenii in eroare , apostazie si necredinta pt ca li se prezinta un crestinism bazat pe prefetiile lui X si Y si nu pe Scripturi. Cauta pe Google sunt multe materiale referitor la IHOP , Bethel Reddington California si NAR. Daca nu intelegi limba engleza o sa incerc sa gasesc si in limba romana , sincer nu am prea gasit cand am inceput eu sa studiez lucrurile astea in limba romana, trist pentru ca un Apostol adevarat pe nume Pavel a dat instructiuni pastorilor sa apere turma lui Hristos de invataturi false si invatatori falsi.

      P.S un detaliu amuzant ce sa intamplat astazi in Korea de Sud la conferinta “Uprising” , al 3-lea video “_03” de la ora 1:47 Claudius a fost pus sa se roage pt unitate (a avut si o sesiune in care a vorbit dar nu a fost inregistrata):
      “cheia unitatii este umilinta si sa ai mintea lui Hristos , si cheia umilintei este sa fi indragostit de Isus” , draguta ironia.
      http://unitedprayerrising.com/conference-details-3/
      +++ observati limbajul 100% NAR :
      http://unitedprayerrising.com/what-is-the-uprising/

      • @Sola Scriptura

        este cam dur cea ce scri: “problema ‘reala’ este doctrina plina de erezii.” Ouch!

        Despre ca “se predica pe el si experientele lui”, un Apostol ‘real’ si ‘ales’ de Dumnezeu, Pavel ne aminteste cu cea ce trebuie sa ne mandrim … 1 Cor 1:31

        29 Astfel, nimeni nu se poate lăuda înaintea lui Dumnezeu. 30 Iar voi, datorită Lui, sunteţi în Cristos Isus, Care a devenit pentru noi înţelepciune de la Dumnezeu, dreptate, sfinţire şi răscumpărare, 31 pentru ca, aşa cum este scris: „Cel ce se laudă să se laude în Domnul.“ (Ieremia 9:24).

        Se pare ca carismaticii si cei care fac abuz de a 3-a persoana a Trinitatii, au uitat cuvintele cu care incepe Evrei:
        1 În trecut, Dumnezeu le-a vorbit strămoşilor noştri prin profeţi de multe ori şi în multe feluri, 2 însă în aceste zile de pe urmă El ne-a vorbit prin Fiul,

      • Ai dreptate, Sola Scriptura!

        A spune ca IHOP-TM nu are legatura cu IHOP- KC (Kansas City), fondată și condusa de Mike Bickle, este la fel cum ai spune că Biserica Catolica Millenium din TM nu are nici o legatura cu Biserica Catolica condusa de papa Francisc.
        La fel, Paul Morar, preciza aici ca tipul asta de face pe liderul carismatic in IHOP-TM, Claudius Samaritean, zicea ca N.A.R (Noua Reforma Apostolica) de fapt nici nu exista, ca ar fi doar o inventie! Exista, logic, rational, doar doua explicatii: ori acest Claudius Samaritean minte de ingheata apele (in legatura cu problema aceasta) ori nu-i nici macar in stare sa faca niste conexiuni logice de nivelul unui copil mediocru de clasa a patra.

        Motivul pentru care nu ma uit la o “predica” sau un “mesaj” al unui tip spalat pe creier de doctrinele mistice ale carismatismului aberant, cum este si Claudius Samaritean (ce nume predestinat!), este identic cu motivul pentru care la 40 de ani nu mai urmaresc desene animate cu “Tom si Jerry” sau cu “ciocanitoarea Woody”.

        Ai citit brosura apologetica (tradusa in lb. romana!) despre Bill Johnson si inclinatiile lui pt. New Age, de la sectiunea ”brosuri apologetice” de pe acest blog??? E un material util pe care poti sa-l dai si altora.

  8. Vreau sa incep cu mentiunea aceasta : Nu credeti nici ce spun eu , nici pastorul vostru, nici cei din anturajul vostru, ci deschideti Cuvantul lui Dumnezeu si testati “toate lucrurile” sa vedeti daca sunt adevarate sau nu. Testati fructul – adica testati invataturile oamenilor. Cautati in Scripturi.

    MDA “sincer nu inteleg ce legatura are ceea ce am zis eu cu commentul tau dar in fine. Il cunosc pe Claudius personal de ceva vreme si daca stiu un lucru e acela ca predica Scripturile.. nu ridica in slavi pe nimeni altul in afara de Cristos. Si as vrea sa stiu cu ce e periculoasa activitatea Casei de Rugaciune (IHOP) din Romania/ Timisoara, pe care Claudius o conduce. Nu ma intereseaza de IHOP KC sau de Mike Bicke. Nu cunosc in masura asa mare lucrarea lor, insa cunosc lucrarea Casei de rugaciune din Timisoara si a lui Claudius.. si daca ii bagati in aceeasi oala cu miscarea NAR banuiesc ca aveti motive bine intemeiate sa faceti asta.”

    *Nu fii naiv si citeste toate comentariile mele de pe aceasta pagina. Citeste si de pe acest site posturile legate de NAR, IHOP, Bill Johnson, Hillsong, Adoram Arad, Nelu Peia, Miscarea Strajerii, Maslinul si etc., adica o multitudine de miscari pline de invataturi false si cum aceste invataturi isi fac vazuta fata urata in lumea evanghelica romaneasca. Probabil si Hitler era simpatic la o seara de povesti si relaxare, asta nu scuza aberatiile pe care le-a promovat, asa este si aici.

    *Daca nu ar fii o legatura intre Agape si IHOP TM si restul miscarilor false, de ce sunt acei oameni si invataturile lor promovati la Claudius si Daniel Matei in biserica? Si de ce vorbesc unul despre celalalt ca nush ce mari oameni ai lui Dumnezeu? Ceea se intampla in miscarile pe care le promoveaza, asta isi doresc si ei in bisericile lor. Daca nu ar fii o legatura cu aceste miscari, ar trebui sa rupa orice legatura cu aceste miscari, dar nu au facut asta!!!De ce ar merge Daniel Matei in America sa se bucure de rasul sfant si sa cada toti pe jos ca niste animale beate si apoi sa spuna asta in Agape daca nu ar vrea sa fie si aici la fel? Apoi Claudius vine sa spuna ca este deschis la orice manifestare daca e de la Domnul. O intrebare pt cititori : De unde stiti ce e de la Domnul si ce nu e de la Domnul, daca ceea ce promoveaza ei nu gasesti in Scripturi?

    “Galateni 5:22-23 ne spune, „Dimpotriva, roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelunga rabdare, bunatatea, facerea de bine, credinciosia, blândetea, înfrânarea poftelor.” Roada Duhului este rezultatul prezentei Duhului Sfânt în viata credinciosului. Biblia spune clar ca toti primim Duhul Sfânt în clipa în care credem în Domnul Isus (Romani 8:9; 1 Corinteni 12:13; Efeseni 1:13-14). Unul din principalele motive pentru care Duhul Sfânt vine în viata cuiva este pentru a transforma acea viata. Este rolul Duhului Sfânt sa ne faca asemenea chipului Domnului Isus Cristos, sa ne faca tot mai mult sa fim ca El. Oare daca Domnul ar fi prezent acolo s-ar mai comporta ca niste oameni bolnavi psihici? Asta inseamna sa fim transformati in imaginea lui Hristos?

    Carismaticii?
    *Nu se invata Scripturile, ci doar se folosesc de Scripturi pt a promova invataturile preluate din SUA de la IHOP si Bethel si de la restul care au vorbit la Agape.

    *Se pleaca de la autoritatea Scripturilor in toate domeniile ce tin de invatatura , practica crestina etc.

    *Ei spun ca Scriptura este suficienta pt orice ai nevoie in viata ta spirituala si apoi se intorc la 180 de grade si invata ca este un punct de pornire in a auzi vocea lui Dumnezeu si de activare a nu stiu ce lucruri in lumea spirituala.

    *Pentru ei a cunoaste Scripturile pt viata si practica crestina si a te increde in lucrarea Domnului Isus pt iertarea pacatelor este insuficienta, este doar o forma religioasa moarta. Acum trebuie sa ai o relatie cu Domnul vie in care Domnul sa iti vorbeasca personal. Lucru care a dus la predicarea unei Evanghelii false la care se adauga o multime de lucruri luate din profetiile lui X si Y.

    *Pofetia pt ei este doar un proces in care cresti si poti gresi de multe ori. Scriptura ne invata altceva, ori e 100%, ori omul acela e un profet si invatator mincinos.

    *Folosesc Scriptura intr-un mod eronat, un exemplu este ca scot versete sau pasaje din context si iau pasaje descriptive si le folosesc ca si o porunca, sau pretind ca Domnul le-a vorbit ca asta e voia Lui pentru generatia in care traim, altfel nu iti traiesti destinul si potentialul la care ai fost chemat.

    *Ideea precedenta este alta invatatura luata din neant in care Domnul are un plan special si unic cu privire la viata ta, si tu acum trebuie sa te chinui sa il descoperi – tot ce fac este sa te puna sa alergi dupa idei nebiblice. Observa unde s-a ajuns in teologia NAR in jurul lumii cu doctrina asta. Dar stai! Ei vor veni sa iti spuna ca nu tot ce Domnul vorbeste si lucreaza este descoperit in Scripturi… Observi ironia la ideile de mai sus? Se invart in cerc. Odata arunca ideea ca Scriptura este Cuvantul lui Dumnezeu si este bun si suficient pt noi, apoi te invarte pe degete cu alte idei.

    *Cei de la IHOP-KC si majoritatea carismatismului invata un crestinism mistic propulsat in lume de o muzica hipnotizanta , un mesaj al unitatii lipsit de adevar si bazat pe experiente impinse din spate de o turma de apostoli si profeti mincinosi. Se practica mult rugaciunea contemplativa, o experienta care nu e nici rugaciune, nici biblica si nici sanatoasa. Te deschide spre o lume spirituala de unde au iesit toate ereziile care se invata in lumea casrismatica.

    *Vei auzi din fata “hai sa ne deschidem inimile pt ceea ce Domnul are pentru noi” , apoi incepe o muzica 7/11(7 versuri repetate de 11 ori) in care sa iti inchizi creierul si sa te lasi purtat de orice duh care vine peste tine. Cu cat atmosfera este mai halucinanta, cu atat prezenta lui Dumnezeu este mai puternica. Ciudat, Biblia nu ne invata lucrul asta, ci dimpotriva ne spune ca acolo unde sunt 2 sau 3 in Numele Lui va fi si El prezent prin Duhul Sfant.Iti vor spune din fata ca “biserica noastra este una libera si nu legalista ca multe biserici din Timisoara”, iar apoi zic ca daca nu esti entuziasmat la timpul de lauda si inchinare esti ca un mort si nu ai viata in tine, trebuie sa ai o problema cu viata spirituala! + alte lucruri care nasc o alta forma de legalism, un legalism spiritual in care trebuie sa indeplinesti nu stiu cati pasi ca sa demonstrezi o maturitate spirituala. Invatatura lor, “Cultura Onoarei” este apa de ploaie , evidenta fiind prin multimea de oameni raniti si obositi care au trecut prin programul lor de slujiri si la Agape si la IHOP. http://www.piratechristian.com/messedupchurch/2016/7/not-feeling-it-the-gospel-for-everyone-else

    *As mai adauga si elitismul spiritual prezent prin invataturile lor referitoare la diversele stagii de credinta, revelatie, umplere cu Duhul Sfant, o “Evanghelie deplina” pe care NOI trebuie sa o implinim! Se pare ca nu mai este suficienta Evanghelia predicata de apostolul Pavel, o evanghelie implinita de Domnul Isus prin Viata, Moartea si Invierea Lui prin care suntem impacati cu Dumnezeu. Pavel nu are cuvinte de lauda pt cei care predica alta evanghelie decat el.

    *Sa nu uitam de faptul ca multi dintre ei, inclusiv Daniel Matei nici nu predica Cuvantul, ci se duc departe cu povesti si experiente din vietile lor. Oare ce spune Noul Testament despre cei care isi pierd timpul cu basme si nu il predica pe Hristos, ci predica despre vise, viziuni, ingeri?

    *biserica carismatica seamana mai mult cu biserica din 1 Corinteni , plina de abuzuri spirituale si fara sa inteleaga darurile Duhului Sfant. In bisericile carismatice se contrazice clar cuvantul care spune sa nu se vorbeasca in limbi in mod haotic, ci cate unul pe rand si asta numai daca e cineva care sa interpreteze limba, ca toata biserica sa fie edificata si nu numai el… ce vezi ca se intampla la Agape, Ihop si restul ? HAOS! De ce as crede ca Duhul Sfant e prezent acolo si lucreaza?

    *Nu va lasati amagiti, in carismatism vorbesc despre Domnul Isus, dar e doar o usa pt destinul si potentialul tau, asta arata invataturile lor.

    *Multe lucruri de adaugat si multe zeci de ore sau mult in care sa studiezi invataturile lor comparate cu invataturile sanatoase si Scripturale lasate pt biserica de Apostolii si profetii adevarati in Biblie si nu de gloata de apostoli si profeti falsi transformati in ingeri si apostoli de lumina asa cum ne spune Pavel. Sunt multe resurse pe net daca vreti sa studiati, va las cu cateva dintr-o multime de linkuri:

    http://vegheaza.com/2014/06/23/noua-reforma-apostolica-in-romania-1/
    http://vegheaza.com/2014/04/03/cazul-adoram-arad-si-catch-the-fire-1/
    http://vegheaza.com/2014/05/16/casa-internationala-de-rugaciune-timisoara-1/
    https://barzilaiendan.com/2014/05/05/lacrimile-apostolului-pavel-o-chemare-la-veghere/
    http://vegheaza.com/2014/10/28/cine-este-iosif-ton-astazi-teologul-nar-in-romania/
    http://radoinicolae.blogspot.ro/2011/11/reforma-carismatica-sa-fim-seriosi.html
    http://mariuscruceru.ro/2011/10/28/din-nou-despre-strajeri-trezirea-lui-nelu-peia-pericolul-invataturile-lui-chris-oyakhilome/
    http://mariuscruceru.ro/2011/10/29/stare-de-fapt-raspunsul-lui-samuel-caba-rugul-aprins-catre-nelu-peia/

    http://www.lighthousetrailsresearch.com/blog/?p=18833
    http://www.lighthousetrailsresearch.com/blog/?p=6996
    http://www.lighthousetrailsresearch.com/blog/?p=17478
    https://www.youtube.com/embed/otOKWP1FOw8
    https://www.youtube.com/embed/r91YFdb7W0o?list=PLvNdzP9-Qtb9g_P4TxpLil6bU0JZ15AqS
    https://www.youtube.com/embed/QH16L3BL5cw
    http://www.piratechristian.com/museum-of-idolatry/2016/2/i-refuse-to-believe-bob-jones-im-staying-home?rq=IHOP
    http://pulpitandpen.org/2016/04/11/azusa-apostates-a-serpent-among-the-sbc/
    http://pulpitandpen.org/2015/11/21/7031/
    http://pulpitandpen.org/2016/01/06/is-ronnie-floyd-trying-to-unite-the-sbc-with-mike-bickles-ihop-2/

    https://www.youtube.com/embed/9zWwrSUHhLA
    https://www.youtube.com/embed/2CeW4Itv5Wc
    https://www.youtube.com/embed/stojEYIpmF0
    https://www.youtube.com/embed/1mOH3hyTmVM
    https://www.youtube.com/embed/SLmafxVU4J8
    https://www.youtube.com/embed/sDVkMsf1fso
    https://www.youtube.com/embed/zH2PF-A6_i4
    https://www.youtube.com/embed/eQ3aI9vMJoM?list=PLvNdzP9-Qtb9g_P4TxpLil6bU0JZ15AqS

    Cateva site-uri care m-au ajutat personal pe langa vegheaza si cele de pe margine de pe acest site:
    http://www.piratechristian.com/museum-of-idolatry/
    http://www.piratechristian.com/messedupchurch/
    http://www.piratechristian.com/berean-examiner/
    http://www.piratechristian.com/fightingforthefaith/
    http://pulpitandpen.org/
    https://www.whitehorseinn.org/show/faith-experience-2/

    + ceva extra:
    https://www.youtube.com/watch?v=4Rq9Vi5RzWY – versiunea lui Claudius de a auzi vocea lui Dumnezeu – cele 5 simturi.
    https://www.youtube.com/watch?v=V9QKu7QkeAk – versiunea unui profet NAR de a auzi vocea lui Dumnezeu – cele 5 simturi.

  9. Poate ca am fost cam dur in anumite comentarii pt ca sunt suparat cum biserica cade in deceptie, dar nu ma intelegeti gresit. Nu zic ca toti sunteti rataciti si va indreptati spre fundul iadului , doar ca observ cum biserica lui Hristos este din ce in ce mai amagita de diverse invataturi gresite , din care rezulta o reprezentare gresita a lui Dumnezeu si a bisericii in general.Va iubesc si pe voi si pe cei de la Agape si IHOP , si ma rog ca Domnul sa le deschida mintea sa vada erorile din invataturile lor si sa revina la simplitatea Scripturilor, ca si autoritate finala pt tot ce invata.Nu pretind ca am toate raspunsurile si probabil toti vedem anumite lucruri cu mai putina claritate , dar traim in vremuri grele pt biserica Domnului , si pt cei care sunt persecutati si omorati si pt cei care traiesc in vreme de pace si sunt amagiti de diverse invataturi false. Dintotdeauna au fost necrestini pe scaunele bisericii , nu doar crestini… dar si pt un grup si pt celelalt este important sa ne hranim cu adevarul si sa ne sprijinim in dragoste atunci cand unul cade. Domnul sa va dea intelepciune si pacea Lui sa domneasca in inimile voastre.

    • Din punctul meu de vedere comentariile pe care le-ati facut sunt foarte bune, mai ales ca vin din partea cuiva care cunoaste aceasta miscare.

      Eu nu inteleg de ce atunci cand atragi atentia cuiva ca se afla intr-un pericol aproape intotdeauna esti acuzat ca o faci din cine stie ce motive ascunse. Multi nu mai sunt in stare sa inteleaga ca sunt si oameni care observa anumite invataturi si practici gresite, iar mai apoi incearca sa le deschida si altora ochii. Nici eu nu am vazut aceste erori si greseli pana in momentul in care am decis sa le cercetez pe cont propriu si sa ma conving singur cine are dreptate. Eu sunt bapticostal ne-cesationist si non-calvinist, prin urmare nu incerc sa vad doar erorile din gradina altora ci se cele din ograda proprie. Momentan cu un bebe de doua saptamani timpul nu mai imi permite sa abordez si alte subiecte. Poate pe viitor daca voi avea timp mai mult.

  10. Nu m-aș mira deloc ca în câteva săptămâni sau luni clopotul de la Agape să nu mai bată. O astfel de biserică depinde de foarte mulți bani, iar asta se vede din predicile liderilor acestor fel de biserici, care abundă de termeni: bani, zeciuială, daruri, etc. Mei știu pe unul in Arad, care folosește la extremă acești termeni (CB).

  11. De unde stim daca auzim adevarul la biserica ?!? … Sf. Apostol Pavel ne invata clar si simplu “Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Hristos, şi pe El răstignit.” (1 Cor. 2:2)

    Pavel ne arata clar in toata epistola catre cei din Galateni (nu Galati 😉 ca este o evanghelie falsa daca predicam pe HRISTOS + PLUS_ceva, ca si cum in alta epistola suntem avestizati despre alta greseala HRISTOS – MINUS_ceva.

    La miscarile bisericesti noi, vedem ca Evanghelia lui Hristos si el rastignit nu se predica in fiecare dumineca sau mesajul principal! Ba chiar mai mult ni se cere evanghelia +PLUS_ceva: sa avem experiente personale cu Duhul Sfant (aparte de Cuvant), sa avem un al 2lea (ilicit) botez (vezi ce spune Pavel la Efeseni 4:5) si alte scamatorii, inventii firesti, visuri (draconice) si in general bazaconii.

  12. Biblia ne spune ca in zilele de pe urma sa veghem si sa ne rugam. Degeaba sta unulsși altul sa critice pe bloguri… la ce folos! Ca si popor al Domnului suntem chemati sa cautam fata lui Dumnezeu, sa ne sfintim, sa ne rugam si sa postum, ca Biserica, Mireasa lui Cristos sa ajunga sa fie pregatita pentru venirea Mirelui. Nu fusta si baticul ne pregatesc, nu certurile si vorbirea de rau, nu banii si averile aduc mantuire sufletului nostru, ci o inima devotata Tatalui ceresc. Daca toti crestinii ar respecta sablonul bisericii primare din Fapte 2:42-47 , astfel de discutii nici nu si-ar mai avea rostul acum. Dar suntem asa de preocupati de ce teologie are cel din jurul nostru, incat pierdem esentialul. Ceea ce este din partea lui Dumnezeu, va dainui, oricata opozitie ar exista, iar ce nu vine de la El, va apune fara ca sa se oboseasca cineva sa aduca „lamuriri”. Sa ne numaram bine zilele, caci niciodata nu stim cata vreme ne ingaduie Dumnezeu pe acest pamant si sa cautam sa aducem cat mai multa roada pentru imparatia Lui! In ziua judecatii vom raspunde de ceea ce am facut noi cu talantii acordati, nu de cat de inversunati am fost sa il criticam pe X sau Y pastor. Mai mult de atat, atragem osanda asupra noastra criticand pe unsul Domnului. Nici Saul nu mai era dupa inima lui Dumnezeu, iar cu toate acestea David a stiut sa spuna „sa ma fereasca Dumnezeu sa ma ating de unsul Domnului”.

Leave a Reply